Actualitate

Mai multe perdele forestiere urmează să fie plantate pe marginea drumurilor din Cluj

Perdele forestiere sunt extrem de importante, de la conservarea fertilităţii solului, în ferirea terenurilor de secetă şi băltiri, controlul ecologic al bolilor şi dăunatorilor, programe de păşunat, până la protecţia autostrăzilor şi a drumurilor naţionale şi protecţia impotriva vântului, secetei şi inundaţiilor.

Legea nr. 150/2017 a aprobat Ordonanţa de urgenţă a Guvemului nr.50/2016 pentru modificarea Legii nr.289/2002 privind perdelele forestiere.

Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneş, a cerut factorilor responsabili stabilirea unor termene clare atât, în ceea ce priveşte începerea plantării perdelelor forestiere pe terenurile expropriate în baza hotărârilor de guvern aprobate în toamna anului trecut.


În ultimii doi ani mai multe sume au fost alocate de Guvernul României pentru înfiinţarea perdelelor forestiere.

Deputatul PSD, Horia Nasra, spune că i-a solicitat ministrului Apelor și Pădurilor să răspunsă ce suprafață urmează să fie plantată cu perdele forestiere la Cluj.
„I-am solicitat senatorului Ioan Deneş, Ministrul Apelor şi Pădurilor să-mi răspundă la următoarea întrebarea ce suprafaţă a fost plantată în ultimii doi ani şi urmează să fie plantată cu perdele forestiere în judeţul Cluj şi în ce zone au fost/vor fi realizate plantările”, spune Horia Nasra.


Potrivit răspunsului ministrului, pentru județul Cluj, în anul 2019, vor fi incluse în programul de investiții studiile de fezabillitate și proiectele tehnice pentru obiective de investiţii privind infiinţarea perdelelor forestiere de protecţie aferente mai multe tronsoane de drum:
- Perdele forestiere de protectie a drumului national 1 {pozitia km: 439+400-440+500stg; 451 +300-452+600stg; 453+300-455+300stg; 509+000-509+600stg; 510+200-510+600stg; 510+800-511+000stg), judeţul Cluj - 17.70 ha;

- Perdele forestiere de protectie a drumului national 1C (pozitia km: 23+200-24+700stg; 36+600-37+700stg), judeţul Cluj - 7.80 ha;


- Perdele forestiere de protectie a drumului national 1R (pozitia km: 23+800-24+800dr; 26+800-27+OOOdr), judeţul Cluj - 3.60 ha;

- Perdele forestiere de protectie a drumului national 16 (pozitia km: 30+500-30+800stg; 32+000-33+050stg), judeţul Cluj - 4.05 ha;


- Perdele forestiere de protectie a drumului national 75 (pozitia km: 154+150-155+900stg), judeţul Cluj - 5.25 ha.

abonare newsletter