Actualitate

Zece străini, prinși că stăteau ilegal la Cluj. Unul a fost extrădat!

Polițiștii de imigrări din Cluj au depistat în februarie 10 cetățeni străini, în situații ilegale.

A fost emisă o decizie de returnare prin care un străin este obligat să părăsească teritoriul României, iar ceilalți au fost îndrumați să-și reglementeze situația juridică. Totodată, în cadrul activităților au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 23.400 de lei.

Cei 10 cetăţeni străini erau: 3 din  Republica Moldova, 2 din S.U.A. și câte unul  din Brazilia, Camerun, Palestina, Maroc și Nigeria.


În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că 2 dintre aceștia au desfășurat activități lucrative fără forme legale la 2 societăți comerciale de pe raza municipiului Cluj-Napoca, 5 nu mai aveau drept de ședere pe teritoriul României și nu au efectuat demersuri necesare pentru prelungirea acestuia, iar 3 nu au informat în termenul prevăzut de lege, cu privire la schimbarea reședinței pe teritoriul României.

Pe numele străinului din Camerun politiștii de imigrări au emis o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească teritoriul ţării în cel mult 15 zile, iar ceilalți străini au fost îndrumați să depună actele necesare în vederea prelungirii reglementării situației juridice.

Ultimele Stiri
abonare newsletter