Actualitate
Imprimeria Ardealul nu se dă bătută! Administratorul special vrea s-o închidă, directorul se opune: „Noi muncim, suntem pe profit!”
Directorul și angajații Imprimeriei Ardealul s-au trezit cu o surpriză neplăcută, miercuri dimineață. O comisie cu executori judecătorești a bătut la porțile companiei cu scopul s-o închidă după mai mult de un secol de funcționare.
Potrivit directorului Imprimeriei Ardealul, Mircia Giurgiu, comisia trimisă de Compania Națională a Imprimeriilor Coresi, din care face parte și Imprimeria Ardealul, a venit cu scopul să închidă sucursala.
„A venit o comisie cu executori judecătorești să închidă sucursala Imprimeria Ardealul Cluj. Nu le-am dat nimic, niciun act, pentru că acționarul unic este statul român, prin Ministerul Culturii și Identității Naționale, care a solicitat administratorului judiciar convocarea adunării acționarilor în vederea schimbării administratorului special al CNI Coresi (n.red. Pavel Avrămoiu). Asta înseamnă că acționarul unic nu mai are încredere în administratorul special, nu mai are încă de acum exact șase luni, din 13 septembrie, de când a venit. El încearcă să închidă compania, s-o ducă în faliment. Nu le-am dat niciun act, pentru că administratorul special urmează să fie schimbat în două săptămâni, nu avem nicio siguranță că acele acte vor fi folosite așa cum e normal”, a declarat Mircia Giurgiu, contactat de Monitorul de Cluj.
Angajații s-au împotrivit comisiei
Directorul Imprimeriei Ardealul a spus că atât el, cât și angajații s-au comportat civilizat, aceștia din urmă ieșind în întâmpinarea comisiei trimise de CNI Coresi.
„Noi, datorită faptului că administratorul judiciar nu mai are încrederea acționarului unic, adică statul român, care nu este de acord cu ce face el, cu închiderea companiei, nu i-am dat actele. Nu mai reprezintă interesele acționarului unic! Vom continua să lucrăm, avem profit pe luna ianuarie, avem comenzi de peste 1 milion de lei pentru tot anul, treaba merge foarte bine. Nu avem cum să fim de acord”, a precizat Giurgiu.
Directorul Imprimeriei Ardealul susține că toate datoriile au fost stinse. Dacă în data de 13 mai 2016 compania avea datorii de peste 305.000 lei la hârtie, peste 200.000 lei la energie electrică și gaze și peste 60.000 lei la materii prime și materiale tipografice, profitul pe luna ianuarie 2019 a fost de aproape 37.000 lei, cu toate piedicile puse de conducerea CNI Coresi, dezvăluie Mircia Giurgiu.
Administratorul special, numit ilegal
Numirea lui Pavel Avrămoiu în funcția de administrator special al CNI Coresi, în data de 13 iulie 2018, este considerată ilegală, întrucât hotărârea întocmită în numele Adunării Generale a Acționarilor este semnată de Marius Cristian Ghiță, în calitate de reprezentant al administratorului judiciar Victrix Capital SPRL, și de Avrămoiu însuși, în calitate de administrator special, respectiv director general interimar. Practic, Avrămoiu s-a autonumit în funcție, decizia nefiind semnată de reprezentanții Adunării Generale a Acționarilor CNI Coresi.
„În două săptămâni au spus că ne cheamă la București, dar nu-i problemă. El (n.red. administratorul special) mai are două săptămâni și va fi schimbat, pentru că de când a venit a vrut doar să ne închidă. Plus că, ceea ce noi nu am știut până acum, Ministerul Culturii a trimis o adresă către administratorul judiciar prin care solicită contractul de muncă încheiat între administratorul judiciar și administratorul special. În Legea insolvenței nu scrie nicăieri așa ceva, administratorul special trebuie să aibă mandat de la acționari. Ori el nu are niciun mandat, drept pentru care avem bănuiala că acțiunea administratorului special ar putea fi chiar ilegală, pentru că nu are contract de mandat, nu are decât un contract de muncă individual. Ori, conform Legii insolvenței, trebuie să aibă contract de mandat, nu contract individual de muncă!”, a mai precizat Giurgiu.
Ministrul Culturii și Identității Naționale, Daniel Breaz, a emis un document prin care solicită administratorului judiciar convocarea AGA pentru a fi schimbat administratorul special. Această ședință va avea loc în data de 27 martie 2019. Astfel, Ministerul Culturii și Identității Naționale dorește să salveze tot ce se poate din CNI Coresi de la prăduiala actualei conduceri a CNI Coresi, susține Mircia Giurgiu.