Actualitate

Leul nu mai ține pasul cu monedele din regiune

Neîncrederea pieței în politicile economice ale coaliției, care au majorat deficitele de cont curent și pe cel comercial, au decuplat leul de la evoluțiile din regiune.

Euro a început perioada cu un curs de 4,7525 și a urcat la jumătatea ei la 4,7607 lei. Perioada s-a  încheiat la 4,7509 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,749 și 4,76 lei. Piața locală s-a închis 4,753 lei, însă seara euro a revenit pe cele internaționale la 4,76 lei.

Presiunea pe leu a devenit o constantă, anticipându-se atingerea pragului de 4,8 lei, în condițiile în care deficitul de valută din piață se menține la cote mari.


INS a anunțat că deficitul comercial a avansat în ianuarie cu 62% la 1,26 miliarde de euro, în timp ce, conform BNR, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 114 milioane euro în ianuarie, de 16,3 ori mai mare faţă de cel înregistrat în prima lună din 2018.

Parcursul dolarului s-a aflat sub spectrul întâlnirii de politică monetară a Rezervei Federale americane, care s-a desfășurat la jumătatea perioadei. Cursul bancnotei verzi a fluctuat în culoarul 4,1758 și 4,1939 lei, dar a țâșnit la sfârșitul intervalului la 4,1988 lei, când cotațiile s-au mișcat între 4,172 și 4,218 lei.


Moneda elvețiană s-a apreciat pe piețele internaționale de la 1,137 la 1,121 franci/euro, iar media a urcat de la 4,1854 la 4,2187 lei.

Preţul gramului de aur a crescut la sfârșitul perioadei de la 176,6628 la 177,1757 lei, în timp ce valoarea unciei se situa pe piețele internaționale specializate la 1.312 dolari.


După câteva săptămâni în care direcția a fost una de scădere, dobânzile interbancare s-au plasat în perioada analizată pe o pantă ascendentă.

La sfârșitul intervalului, indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 3,14 la 3,16% iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, de la 3,31 la 3,33%.


Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a urcat de la 3,45 la 3,46% iar cel la 12 luni de la 3,50 la 3,52%.

Evoluția perechii euro/dolar a fost una calmă în prima jumătate a perioadei. Decizia Rezervei Federale americane de a renunţa la majorarea dobânzii sale cheie în cursul acestui an, anticipând astfel încetinirea creşterii economice la nivel mondial, a provocat aprecierea euro până la 1,1438 dolari, maxim al ultimei luni și jumătate.


Sfârșitul perioadei a fost agitat, euro atingând un minim de 1,1275 dolari, investitorii fiind nemulțumiți de scăderea producției industriale din Germania, principala economie a zonei euro, ceea ce obliga BCE să mențină dobânda sa cheie aproape de 0%.

După o creștere la peste 4.000 dolari, indicele bitcoin calculat de Bloomberg scădea la sfârșitul perioadei la 3.990 dolari.

Analiza cuprinde perioada 18 – 22 martie

de Radu Georgescu

abonare newsletter