Actualitate

CFR Călători cârpește linia ferată între Cluj-Napoca și Apahida: „Lucrările au ca scop menţinerea vitezei la 100 km/h”

CFR Călători anunță reparații pe firul II al liniei ferate între Cluj-Napoca Est și Apahida. Termen de finalizare: 12 aprilie 2019.

„Lucrările de reparații la linia de cale ferată între staţiile Apahida – Cluj Napoca Est se realizează prin ciuruirea integrală a prismei de piatră spartă şi buraj mecanizat cu maşini grele de cale, în vederea refacerii omogenităţii şi elasticităţii stratului de balast, restabilirea completă a calităţilor drenante ale pietrei sparte, precum şi eliminarea materialelor uzate din componenţa căii. Modernizarea trecerii la nivel de la km 491+906 presupune lucrări de refacere a căii fără joante, montarea de dale elastice interioare şi exterioare noi, înlocuirea traverselor de beton şi a materialului mărunt de cale deteriorate, turnarea unui strat geotextil şi ranforsat cu geogrilă, montarea unor tuburi de drenaj a apei colectate în apropierea pasajului, precum şi lucrări de protecţie a cablurilor aferente instalaţiilor feroviare”, potrivit CFR Călători.

Feroviarii anunță că programul de reparații derulat de Sucursala Regională CF Cluj nu va afecta graficul de circulaţie al trenurilor de călători, lucrările fiind executate prin asigurarea condiţiilor optime de trafic în zona şantierului feroviar, pe firul I. Reparațiile sunt asigurate din fonduri proprii ale companiei şi au drept scop „îmbunătăţirea condiţiilor de circulație, prin menţinerea vitezei la 100 km/h pentru trenurile de călători şi, implicit, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a celor două moduri de transport în zona trecerii la nivel”, susțin reprezentanții CFR Călători.

Ultimele Stiri
abonare newsletter