Actualitate
„Să trăim Misterele credinței” - Seri tematice cu prilejul Sărbătorii Învierii
Invitaţie a Preasfinţiei Sale Florentin în apropierea Sărbătorii Învierii Domnului: „Să trăim Misterele credinței”.
Pentru a „deschide porţile” sufletului „ca Împăratul măririi să intre” şi a desăvârşi pregătirea spirituală din timpul Postului Mare, Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla invită credincioşii, în perioada 16-18 aprilie 2019, la Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca (B-dul Eroilor nr. 10). Printr-un program de meditaţii şi proiectarea unor imagini tematice, participanţii vor fi călăuziţi de către Ierarhul clujean prin universul Misterelor credinţei creştine.
Tema generală propusă este de fapt o invitaţie: „Să trăim Misterele credinței”, şi are, pentru fiecare dintre cele trei expuneri ce vor urma, zilnic, Sf. Liturghii de la ora 18:00, câte o subtemă şi un text evanghelic de bază, totul în lumina Misterului central al credinţei creştine, Învierea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu, mister sugestiv relevat şi de imnografia bizantină: „Te-ai coborât în mormânt, Cel ce ești fără-de-moarte, puterile iadului le-ai zdrobit și ai înviat ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, Cel ce dai celor căzuți înviere!” (Condac vers 8, rânduiala Orelor din Săptămâna luminată).
Marţi, 16 aprilie 2019, PS Florentin va prezenta subtema: „S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat” cu textul de bază: „Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină” (cf. Io 19,6).
A doua zi, miercuri, 17 aprilie 2019, după celebrarea specifică Postului Mare, Sf. Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfinţite, va urma meditaţia cu subtitlul: „S-a răstignit pentru noi, a pătimit și s-a îngropat” şi textul „În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” (cf. Io 16,33).
În cea de-a treia zi, joi, 18 aprilie 2019, va răsuna vestirea Învierii: „A Înviat a treia zi, după Scripturi”, cu meditarea textului: „Iar dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este credința voastră, sunteți încă în păcatele voastre” (1Cor 15,17).
În apropierea Sărbătorii Învierii Domnului şi totodată, în timpul de har care premerge a doua vizită a Suveranului Pontif în România şi Beatificarea slujitorilor lui Dumnezeu Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu, Preasfinţia Sa Florentin adresează îndemnul şi urarea:
„A trăi misterele credinței înseamnă a trăi ceea ce mărturisim, adică o viață creștină. Aceasta presupune o luptă neîncetată: „viața creștină este o luptă permanentă, ne spune Sf. Părinte, dar o luptă foarte frumoasă, care ne permite să facem sărbătoare ori de câte ori Domnul învinge în viața noastră” (G.E. 158). Am înțeles că prin Învierea Sa, Hristos Domnul a învins răul și moartea, să-L lăsăm să fie mereu învingător și în luptele noastre spirituale, și astfel, întreaga noastră viață să devină o continuă sărbătoare! Sărbători fericite, de credință luminate, de Domnul binecuvântate, cu bucurie în toate! HRISTOS A ÎNVIAT!”