Actualitate

Transilvania, coșmarul Vioricăi Dăncilă: „Nu cred să fi fost vreun prim-ministru al României mai jignit decât mine!”

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat, joi seara, în cadrul unei întâlniri electorale a PSD organizată la Reghin, că nu crede să fi fost vreun prim-ministru al României care să fie mai jignit și mai controversat decât persoana sa.

După ce a fost „fugărită” de protestatari în inima Transilvaniei, apoi și în Banat și Crișana, premierul României mărturisește că a fost și la Târgu Mureş, unde un grup de protestatari i-au aruncat vorbe urâte şi au venit cu coroane.

„Am fost la spital (n.red. la Târgu Mureş) şi mă uitam cu câtă înverşunare, scandal şi câte lucruri urâte au putut să spună. Au venit cu coroane, este inadmisibil! Şi fac acest lucru pentru că nu au argumente, nu au cu ce să vină în faţa dumneavoastră. Nu pot să spună: am venit în faţa oamenilor cu acest proiect de ţară. Nu au un proiect de ţară. Singurul lor proiect de ţară este bazat pe ură, dezbinare, pe jigniri. Şi spun acest lucru pentru că-l cunosc foarte bine. Cred că nu a fost prim-ministru al României care să fie mai jignit, mai controversat, un prim-ministru care efectiv pentru ei cred că îşi doreau ca în fiecare zi să plec acasă. Şi să ştiţi că nu a fost uşor. De multe ori am stat şi m-am gândit: oare e normal ceea ce se întâmplă? Dar, vă rog să mă credeţi, niciodată nu m-am gândit să fac un pas înapoi, pentru că m-am gândit că în spatele meu sunt milioanele de cetăţeni români care aşteaptă altceva de la Guvernul României, sunt miile de primari care aşteaptă să-şi pună în aplicare programul local pentru comunităţile lor, sunt miile de oameni care au nevoie de speranţă pentru această ţară. Sunteţi dumneavoastră, care aţi crezut în noi şi nu avem voie să vă dezamăgim”, a susţinut Viorica Dăncilă.


Premierul a spus că România merită mai mult respect, deşi recunoaşte că dacă politicienii nu au fost suficient respectaţi, poate că o parte din vină le aparţine. „Dar dacă nu am fost suficient de respectaţi, poate a fost şi vina noastră. Şi trebuie să fim foarte corecţi, pentru că am avut prim-miniştri ai României care s-au dus la Bruxelles cu ideile lor şi au venit cu ideile altora”, a subliniat Dăncilă.

CITEȘTE ȘI: Dăncilă îndeamnă clujenii protestatari să-și „revizuiască comportamentul”: „Violența este atributul oamenilor slabi, nu au argumente!”

abonare newsletter