Actualitate

Cristi Danileț, după condamnarea lui Dragnea: „Justiția română este independentă, indiferent de avere și influență!”

„Liviu Dragnea este un infractor începând de luni. Justiția română a dovedit că este independentă”, susține magistratul clujean Cristi Danileț.

La scurt timp după condamnarea lui Liviu Dragnea, care urmează să stea următorii 3 ani și 6 luni după gratii, judecătorul penalist de la Tribunalul Cluj a scris, prin intermediul unei postări pe Facebook, că duminică, în ziua votului, „oamenii au făcut dreptate, sancționând derapajele politicienilor și punându-și speranța în noi oameni care să mențină România pe calea europeană”.

„Azi (n.red. luni), judecătorii au înfăptuit justiția, sancționând infractori care și-au bătut joc de oameni și fonduri publice, reaprinzând speranța că în România legea e făcută ca să fie respectată. Iată de ce e important ca justiția să fie independentă, iar cetățenii să aibă încredere în ea. Unde justiție nu e, nimic nu e!”, a scris Danileț.


„Cu siguranță, condamnarea se bazează pe probele de la dosar. Nu aș pune-o nicio clipă în legătură cu rezultatul referendumului de ieri (n.red. duminică) sau cu dorința poporului. Să nu uităm că acum un an s-a pronunțat hotărârea de condamnare la pedeapsa cu executare pentru Liviu Dragnea. Astăzi (n.red. luni) a fost confirmată de Curtea Supremă în ultimă instanță, ceea ce înseamnă că Liviu Dragnea este un infractor. Justiția română a dovedit faptul că este independentă, indiferent că vorbim de o persoană atotputernică, liderul celui mai puternic partid din România, indiferent de avere sau de influența sa asupra unor televiziuni, Justiția poate decide în condiții de independență”, a declarat Cristi Danileț, într-o intervenție la Digi 24.

Justiția română, „sub asediu continuu al clasei politice”

Magistratul admite că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost așteptată inclusiv de cei din sistemul de justiție. Acesta susține că este timpul să se renunțe la modificările legislative care au afectat „independența și demnitatea” justiției.


A fost un rezultat așteptat chiar și de către noi, cei din sistemul de justiție. Să nu uităm că, în ultimii doi ani, Justiția română a fost sub un asediu continuu al clasei politice, au fost modificări catastrofale cu privire la organizarea sistemului judiciar și statutul magistraților, a fost o decădere a încrederii populației în justiție, tocmai din cauza acestor modificări și cred că este cazul unei restituiri, dacă vreți. Practic, justiția română să-și recapete independența, să-și recapete demnitatea. Să se renunțe la modificările legislative care au afectat-o. Este cazul să se oprească, pentru că ele încalcă standardele internaționale în materie judiciară, au fost reacții, proteste ale magistraților, a fost o susținere absolut neașteptată și prodund lăudabilă din partea societății civile”, a mai spus Danileț.

Ultimele Stiri
abonare newsletter