Actualitate

Boc, cel mai iubit primar... pe Facebook! Cifre zdrobitoare pentru edilul clujean

Rețelele de socializare reprezintă un instrument excelent de promovare a imaginii, dar și un prilej facil pentru a comunica cu susținătorii. Se pare că avantajul creat de social media a fost înțeles cel mai bine de Emil Boc și echipa sa de PR.

Astfel, primarul municipiului Cluj-Napoca este unul dintre cei mai activi edili din toată țara pe rețelele de socializare, numărul urmăritorilor săi fiind la ani-lumină distanță de cel înregistrat de ceilalți primari ai municipiilor reședință de județ din România. Potrivit unui top ad-hoc al popularității pe Facebook realizat de Monitorul de Cluj, Emil Boc este depășit doar de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, fosta știristă bucurându-se de aproape 500 de mii de urmăritori pe pagina oficială. Însă, luând în considerare proporțiile, cu „armata” de peste 132 de mii de followeri, Boc se poate mândri și el cu o popularitate imensă, alimentată de frecventele postări, fotografii, imagini video sau live-uri de pe contul oficial de pe Facebook.

Emil Boc, cât toți la un loc!

Spre deosebire de primarul Clujului, edilii din marile centre ale României nu reușesc să-și construiască o imagine la fel de puternică pe rețelele de socializare. Primarul din Iași, Mihai Chirica este singurul care se mai apropie de 100 de mii de urmăritori, în rest doar edilii PNL din Timișoara (Nicolae Robu) și Oradea (Ilie Bolojan) se distanțează de ceilalți în acest clasament. De asemenea, în ciuda mărimii și importanței orașelor, Constanța, Craiova sau Brașovul sunt „codașe”, având primari „leneși” pe Facebook. De la malul Mării Negre, Debebal Făgădău se laudă cu puțin peste 12,5 mii de susținători, social-democratul Mihail Genoiu abia depășește 8.200 de urmăritori, în timp ce independentul George Scripcaru se clasează pe un rușinos ultim loc, cu doar 300 de followeri.


Potrivit datelor culese despre cei 41 de primari din județele României + Bucureștiul, echipele unor edili nu se obosesc nici măcar să administreze o pagină oficială de Facebook. Astfel, aleșii locali din Sibiu, Bistrița, Reșița, Miercurea Ciuc sau Vaslui sunt fie activi pe Facebook doar pe conturi private, fie deloc. Un lucru de neconceput pentru Boc, care i-a obișnuit pe clujeni cu cel puțin o postare pe zi, lucru urmat și de viceprimarii Oláh Emese, respectiv Dan Tarcea. Iar activitatea bogată de pe Facebook își culege roadele prin numărul de urmăritori care crește de la minut la minut odată cu valurile de comentarii pozitive care „inundă” pagina oficială a primarului clujean.

Topul primarilor în funcție de urmăritorii de pe Facebook*

1. Gabriela Firea (București, PSD) – 491.256


2. Emil Boc (Cluj-Napoca, PNL) – 132.427

3. Mihai Chirica (Iași, independent) – 93.279


...și restul:

Nicolae Robu (Timișoara, PNL) – 47.401


Ilie Bolojan (Oradea, PNL) – 43.606

Ionuț Pucheanu (Galați, PSD) – 27.368


Cosmin Necula (Bacău, PSD) – 24.980

Antal Árpád (Sfântu Gheorghe, UDMR) – 23.923

Cătălin Cherecheș (Baia Mare, Coaliția pentru Baia Mare) – 23.351

Cristian Daniel Stan (Târgoviște, PSD) – 20.170

Gheorghe Falcă (Arad, PNL) – 20.024

Marian Dragomir (Brăila, PSD) – 19.757

Constantin Toma (Buzău, PSD) – 15.142

Cătălin Mugurel Flutur (Botoșani, PNL) – 13.883

Decebal Făgădău (Constanța, PSD) – 12.596

Kereskényi Gábor (Satu Mare, UDMR) – 11.926

Mircea Hava (Alba Iulia, PNL) – 11.882

Marius-Vasile Screciu (Drobeta-Turnu Severin, PSD) – 10.886

Cristi Valentin Misăilă (Focșani, PSD) – 10.545

Dorin Florea (Târgu Mureș, ALDE) – 10.282

Ion Lungu (Suceava, PNL) – 8.699

Mircia Gutău (Râmnicu Vâlcea, PSD) – 8.426

Mihail Genoiu (Craiova, PSD) – 8.256

Adrian-Florian Dobre (Ploiești, PNL) – 7.433

Constantin Hogea (Tulcea, independent) – 6.781

Victor Drăgușin (Alexandria, PSD) – 4.781

Florin Oancea (Deva, PNL) – 4.739

Dragoș Chitic (Piatra Neamț, PNL) – 4.098

Constantin Stelian Emil Moţ (Slatina, PSD) – 3.363

Nicolae Barbu (Giurgiu, PSD) – 3.243

Ionel Ciunt (Zalău, PSD) – 2.440

Marcel Laurențiu Romanescu (Târgu-Jiu, PNL) – 2.414

Adrian Nicolae Mocioniu (Slobozia, PSD/Pro România) – 2.117

Constantin Cornel Ionică (Pitești, PSD) – 1.167

George Scripcaru (Brașov, independent) – 300

Ovidiu Teodor Crețu (Bistrița, PSD), Ioan Popa (Reșița, PNL), Daniel-Drăgulin Ștefan (Călărași, PNL), Ráduly Róbert Kálmán (Miercurea Ciuc, UDMR), Astrid Cora Fodor (Sibiu, FDGR), Vasile Pavăl (Vaslui, PSD) – doar profil privat/nu au cont de Facebook

*date valabile la momentul realizării articolului

Ultimele Stiri
abonare newsletter