Actualitate
PREMIERĂ la Cluj. Biblioteca „Ion Agârbiceanu” la CCS . Prima bibliotecă inaugurată într-o instituție de acest fel
La Casa de Cultură a Studenților din Cluj a fost inaugurată biblioteca „Ion Agârbiceanu”, accesibilă oricărui clujean care dorește să citească și să se relaxeze.
Biblioteca „Ion Agârbiceanu” a fost inaugurată marți, alături de un spațiu de lectură inedit în cadrul Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.
O regândire a unui spațiu anost
Biblioteca are în momentul de față peste 500 de volume, dar pe viitor acestea vor fi mai multe. Majoritatea cărților au fost donate de către Editura Școala Ardeleană.
„Este prima bibliotecă inaugurată într-o casă de cultură a studenților. În momentul de față avem aproximativ 520 de volume, dar tindem să ajungem la 2.000 de volume până la finalul anului. Este o idee la care lucrez împreună cu Cenaclul Literar Vox Napocensis de aproape doi ani. Am încercat o regândire, o redefinire, o reorganizare a spațiului cultural din holul mare al instituției și a spațiului adiacent, să-l predăm lecturii, tocmai de aceea ideea acestei biblioteci și a mobilierului care să creeze un cadru plăcut pentru cei care vin și se pot delecta înainte de spectacole sau chiar în timpul liber pot veni la Casa de Cultură a Studenților să citească o carte”, a spus Flavius Milășan, directorul CCS.
Cinste scriitorului „Ion Agârbiceanu”
Biblioteca a primit numele lui „Ion Agârbiceanu”, scriitor, ziarist și prozator clujean și a fost amenajată cu ajutorul membrilor Cenaclului Literar „Vox Napocensis”, care funcționează în cadrul CSS.
„Avem nevoie de cât mai multe biblioteci, pentru că biblioteca este un spațiu de întâlnire al persoanelor, de comunicare a ideilor. Este nevoie de o nouă viziune asupra spațiului public clujean pentru că cele mai frumoase întâlniri din lumea culturală și socială românească de-a lungul istoriei au avut loc în biblioteci. Așa s-au întâlnit Maiorescu cu Mihai Eminescu, așa s-a întâlnit Ion Creangă cu Mihai Eminescu. I s-a făcut o dreptate lui Ion Agârbiceanu pentru că a fost propus pentru bibliotecile clujene. Prima dată a fost propus pentru Biblioteca Centrală Universitară, dar a ajuns să fie Lucian Blaga, apoi pentru cea județeană, care este acum Octavian Goga. Poate ca, în poveste, a treia oară este cu șansă pentru Ion Agârbiceanu, un scriitor și un academician care a fost cam uitat de spațiul clujean”, a explicat Victor Constantin Măruțoiu, coordonator cenaclului.
„Hârtia continuă să fie un suport foarte cool”
Prezent la inaugurare, scriitorul și criticul literat Victor Cubleșan, a declarat că această idee este una modernă și binevenită în spațiul cultural clujean.
„Este o idee bună pentru că biblioteca nu este un concept demodat, cum poate ar spune unii și alți, motivând că în epoca digitală s-a terminat cu cartea și ne îndreptăm spre ebook și stocare în alte formate. Nu! Hârtia continuă să fie un suport foarte cool, din punctul meu de vedere, foarte temeinic și foarte familiar. Este foarte plăcut să ții o carte în mână, să mai poți răsfoi. Această inițiativă a Casei de Cultură a Studenților cred că propune în acest spațiu oarecum nonconformist, în lobby-ul instituției, o blibliotecă deschisă, unde cei care îi trec pragul pot să se oprească și să citească. Au acces până la urmă la artă, la cultură, la informație. Este un concept pe care l-am mai văzut și în Vest și care cred că va prinde și la noi”, a spus Cubleșan.
Clujenii au acces gratuit la noua bibliotecă, zilnic, între orele 7.00-22.00, însă cărțile se pot citi doar acolo, nu pot fi împrumutate.
Pe lângă holul mare la Casei de Cultură a Studenților din Cluj, un spațiu adiacent a fost și el amenajat pentru cititori, folosind mobilă veche restaurată.
Inaugurarea bibliotecii a fost completată de vernisajul unei noi expoziții a Clubului de Pictură al CCS, „Armonia primăverii”, iar lucrările vor rămâne expuse până la sfârșitul lunii viitoare.