Actualitate

Ministrul Transporturilor a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost implicat luni dimineaţa într-un accident rutier, informează ministerul de resort, care precizează, însă, că demnitarul nu se afla la volan în momentul producerii evenimentului rutier.

Răzvan Cuc implicat într-una ccident Răzvan Cuc implicat într-una ccident

Potrivit Poliţiei Rutiere, luni dimineaţa în jurul orei 10.00, s-a produs un accident rutier pe Strada Alexandru Ioan Cuza/Str. Iacob Negruzzi, în care au fost implicate 2 autoturisme în mişcare şi 4 staţionate.

"În cursul zilei de astăzi (luni, n.r.), autovehiculul în care se afla ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a fost implicat într-un eveniment de circulaţie. Menţionăm că ministrul Transporturilor nu conducea respectivul autoturism. Instituţiile abilitate desfăşoară cercetări cu privire la circumstanţele producerii evenimentului respectiv", se arată în informarea transmisă de MT.


"În urma evenimentului rutier, a rezultat o victimă, bărbat în vârstă de 36 de ani, pasager intr-unul dintre autoturisme. Se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului rutier. Conducătorii auto au fost testaţi, rezultatul fiind 0", precizează Poliţia Rutieră.

abonare newsletter