Actualitate
Jumătate dintre tinerii între 18 și 25 de ani câștigă mai mult decât părinții lor
54% dintre românii cu vârste între 18 și 25 de ani consideră că au o situație financiară mai bună decât cea a părinților sau tutorilor, în timp ce doar 15% cred că au o situație mai slabă, potrivit unui studiu Ipsos.
Aceste procente plasează românii drept cei mai optimiști din acest punct de vedere, în comparaţie, de exemplu, cu Ungaria (33%) și Spania (32%), potrivit economica.net.
Cu toate acestea, tot tinerii români (40%) spun că aveau o situaţie financiară mai bună în urmă cu 12 luni şi sunt în fruntea clasamentului european şi la acest capitol. În același timp, un sfert dintre tinerii români (27%) admit că au în prezent o situație financiară mai bună decât cu un an în urmă, ușor mai mulți decât cei din Ungaria (25%) și Spania (23%), dar mult mai puțini decât tinerii din Cehia – 33%.
Tinerii din Generaţia Z se gândesc deja la un viitor stabil şi la un acoperiş deasupra capului. Astfel, 13% dintre tinerii români cu vârste între 18 şi 25 de ani au, în prezent, o ipotecă, în timp ce procentul celor care iau în calcul un credit ipotecar în următorul an se dublează
(26%). Femeile au o înclinaţie mai mare spre achiziţionarea unei locuinţe şi 15% dintre respondente au deja un astfel de împrumut, faţă de unul din 10 bărbaţi.
Aceste date reies din cea mai recentă cercetare Ipsos MORI realizată la comanda grupului britanic International Personal Finance (IPF), care operează Provident Financial România, în șase țări europene în care este prezent, precum și în Mexic.
Generaţia Z priveşte viitorul cu optimism şi 7 tineri români din 10 (68%) cred că situaţia lor financiară va fi mai bună în următoarele 12 luni. Tinerii noştri sunt, de altfel, la acelaşi nivel de optimism cu tinerii din Lituania și Cehia. Doar 8% dintre respondenții români consideră că urmează o situație financiară mai dificilă.
Optimismul se reflectă și în încredere: nu mai puțin de 77% dintre românii cu vârste între 18 și 25 de ani cred în capacitatea lor de a-şi gestiona finanțele personale. Vecinii din Ungaria sunt mai puţin încrezători în abilitatea de a-şi gestiona finanțele – doar jumătate dintre respondenți cred că au această capacitate (51%).
Încrederea este dată și de percepția privind educația: 63% dintre respondenții români susțin că au beneficiat de educație formală sau training-uri despre cum să își gestioneze finanțele personale. În plus, 80% dintre aceștia consideră că educația primită i-a pregătit suficient de bine pentru a își gestiona finanțele proprii, mai mulți decât spaniolii (69%), dar mai puțini decât polonezii (85%) și
mexicanii (82%).
Atunci când aleg un loc de muncă, 69% dintre respondenții români cred că aspectele financiare și perspectiva unei cariere sunt cele mai importante. Pe locurile următoare sunt satisfacția personală și echilibrul job/ timp liber (ambele cu 58%), în timp ce 29% dintre ei își aleg locul de muncă în funcție de impactul pe care viitorul angajator îl are în societate.