Actualitate

Consilierii județeni, “momiți” cu indemnizații mai mari!

După ce apierdut un proces în urma căruia o hotărâre de consiliu județean a fost declarată nelegală pentru că lipseau două rapoarte ale unor comisii de specialitate, plenul Consiliului Județean va vota miercuri majorarea indemnizațiilor consilierilor județeni.

Majorarea cu 10% vine cu o condiție: participarea la cel puțin o ședință a comisiilor de specialitate și o ședință de plen a deliberativului. Mai exact, conducerea Consiliului Județean vrea să se asigure că înaintea ședinței ordinare lunare a deliberativului județean, consilierii se vor întruni în cadrul comisiilor de specialitate pentru a se redacta și vota (chiar dacă de formă) rapoartele necesare legalității hotărârilor de consiliu județean.

“Indemnizaţia lunară pentru participarea consilierilor județeni la şedinţele ordinare ori la şedinţele extraordinare ale Consiliului Județean Cluj şi ale comisiilor de specialitate ale acestuia se stabilește în cuantum de 10% din indemnizaţia lunară a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj (...) Indemnizaţia lunară se acordă doar dacă consilierii județeni participă la cel puţin o şedinţă a Consiliului Județean Cluj şi o şedinţă a comisiei de specialitate, pe lună, desfăşurate în condiţiile legii”, se arată în proiectul de hotărâre.


În prezent, indemnizația consilierilor județeni a fost stabilită în cuantum de 5% din indemnizaţia lunară a preşedintelui Consiliului judeţean, iar numărul maxim de şedinţe pentru care se acorda această indemnizație a fost de o şedinţă ordinară a Consiliului judeţean şi de 1-2 şedinţe ale comisiilor de specialitate pe lună.

Dacă interesul cetățenilor județului nu prea contează în ochii consilierilor județeni, aleși în deliberativul județului din proprie inițiativă, poate această “momeală” financiară îi va face să se comporte cu mai multă responsabilitate în relația cu cei care i-au votat.


Consiliul Județean a pierdut un proces pentru că membrii deliberativului nu au participat la ședințele comisiilor de specialitate în care trebuiau să adopte rapoartele necesare legalității unei hotărâri de consiliu județean.

CITEȘTE ȘI


Cum a călcat Tişe legea în picioare. A emis acte nelegale, şi-a impus oameni fără experienţă în posturi cheie şi a urmărit destabilizarea Aeroportului

abonare newsletter