Actualitate

Armin van Buuren, atracţia principală din ziua a 2-a la UNTOLD. Peste 95.000 de fani au venit să îl vadă pe olandez. VIDEO

Unul dintre cei mai așteptați artiști ai festivalului UNTOLD, Armin van Buuren a avut aseară un show exclusiv, realizat special pentru ediția aniversară din acest an.

 Artistul și-a deschis show-ul cu orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca pe scenă și cu imnul național al României. A spus „Bună seara, România” în limba română și, rând pe rând, au urcat cu el pe scenă, artiști speciali invitați, printre care și Alexandra Bădoi.

DJ-ul desemnat de cinci ori cel mai bun DJ din lume a adus cu el propria producție de festivaluri din Olanda. În plus, spectacolul i-a adus pe scenă pe Josh Cumbee (cunoscut datorită piesei "Sunny Days"), Jordan Shaw ("Something Real") și Sam Martin ("Wild Wild Son"). Fanii au putut să asculte și muzică nouă – printre care și imnul oficial - și au putu să-și achiziționeze o amintire din linia specială de îmbrăcăminte: Armin UNTOLD.


„Am pregătit pentru această ediție aniversară a festivalului UNTOLD, un show exclusiv care nu va mai putea fi văzut nicăieri în lume. Am emoții mari și simt o presiune extrem de mare, pentru că va trebui să depășesc ceea ce s-a întâmplat anul trecut. Abia aștept să ajung în fața publicul, care aici, la UNTOLD, este unul special. ”, a declarat înainte de show, Armin van Buuren.

Peste 95.000 de oameni au trecut, în a doua zi, pragul tărâmului plin de magie, UNTOLD. Pe scena principală au mai urcat aseară și Subcarpati, Stormzy, Busta Rhymes și Timmy Trumpet care a avut un show plin de energie și culoare.


Show-urile lui Subcarpați si Armin van Buuren, au putut fi urmărite live pe pagina de facebook si pe canalul de youtube UNTOLD. Și show-urile artiștilor de la scenele Galaxy și Alchemy,  Lehar, Elax, Solomun, Andrew Meller, Nane, Borgore au putut fi urmărite live, aseară.

Pe celelalte scene au concertat alți peste 50 de artiști. 


Ultimele Stiri
abonare newsletter