Actualitate

Bebeluș de 10 luni ascuns sub fusta mamei la graniţă. Şoferul maşinii este din Cluj

O fetiţă de 10 luni a fost descoperită de poliţiştii de frontieră ascunsă sub fusta mamei sale, între banchetele unui autoturism. Femeia voia să-și scoată ilegal copilul din țară și să-l ducă în Germania.

În dimineața de 13 august, în jurul orei 02.30, în PTF Borş a ajuns cetăţeanul român, R.L., de 27 de ani, din județul Cluj-Napoca, care conducea un autoturism marca Audi Q7, înmatriculat în România, care pleca spre Germania. Bărbatul era insoțit de o femeie de 30 de ani, se precizează într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

„Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au descoperit între banchetele autoturismului, ascunsă sub fusta femeii, o minoră în vârstă de 10 luni, fiica acesteia. La cercetări, mama fetiţei a declarat că a recurs la aceasta metodă deoarece nu avea un document valabil şi că dorea să ajungă împreună cu aceasta în Germania”, a transmis Poliția de Frontieră.


Poliţiştii de frontieră le-au interzis celor doi adulți să plece din țară până la elucidarea cazului. Deocamdată se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter