Actualitate

Polițiștii locali vor fi dotați cu camere video

Începând din această toamnă, polițiștii locali din Cluj-Napoca vor fi supravegheați pe întreaga durată a turei lor cu ajutorul unor camere video portabile.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a dezvăluit că ofițerii Poliției Locale Cluj-Napoca vor avea amplasate astfel de camere video portabile în timpul serviciului. Astfel, municipalitatea a prins deja în Bugetul local o sumă în acest sens, iar vremurile în care polițiștii locali și-au permis să stea la cafele în timpul programului par să apună!

“În vederea creșterii calității serviciilor oferite de polițiștii locali, precum și pentru siguranța cetățenilor, polițiștii locali vor fi dotați cu camere video tip Body Worn. Achizitia a 250 bucăți sisteme audio-video portabile de tip «Body Worn Camera» este în desfășurare pană în 4 septembrie”, a anunțat și viceprimarul Dan Tarcea.


Pentru aceste camere, municipalitatea va plăti 335.000 lei.

„Vor avea camere video și vom înregistra 8 ore ce au făcut, ce au discutat cu cetățenii. Îi protejează și pe ei, dacă sunt agresați, dar în primul rând mă interesează să aibă o atitudine bazată pe Lege. Opt ore să fie în serviciul comunității, nu să dea telefoane personale sau să stea la cafele pe terase!”, a precizat Emil Boc.


Edilul a dezvăluit că nu este o măsură nouă – „și în America o găsiți” –, dar va fi o premieră la Cluj-Napoca. De asemenea, actualul șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, Mircea Ion Rus i-a propus primarului să caute soluții financiare ca proiectul să fie implementat și la agenții Poliției naționale. Momentan, camerele portabile vor fi aplicate, din octombrie sau noiembrie, doar agenților de la Poliția Locală, promite Boc.

„Este un prim pas pozitiv spre transparentizare, pentru a arăta respectul autorităților față de cetățean. Nu sunt de acord cu afirmații jignitoare la adresa lor (n.red. polițiștilor locali), în funcție de înălțime și kilograme. Performanța se măsoară prin aptitudinea de a aplica legea și de a fi riguros în aplicarea ei. Alții care nu înțeleg, e treaba lor!”, a punctat primarul.

abonare newsletter