Actualitate

O bunică din Cluj își obliga nepoatele să cerșească pentru ea. Pedepsele erau aspre dacă nu își făceau „norma”

O femeie de 53 a fost reţinută sub acuzația că şi-a obligat nepoatele de 17 și 12 ani să cerşească. Dacă nu aduceau zilnic între 400 și 800 de lei, fetele erau arse cu țigara, tăiate, ținute într-un canal plin cu apă și lăsate să doarmă pe străzi.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unei femei de 53 de ani, pentru trafic de minori.

Potrivit DIICOT, în perioada 2009-2019, femeia a recrutat și adăpostit acasă la ea două minore, nepoatele sale, în vârstă de 17 şi 12 ani, pentru exploatarea acestora.


Din cercetări a rezultat că femeia, profitând de imposibilitatea victimelor de a-și exprima voința, prin constrângere și abuz de autoritate, a obligat fetele să practice cerșetoria, în beneficiulsău și al familiei sale, în zona unui complex comercial din Cluj-Napoca.

De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate la D.G.A.S.P.C. Cluj, s-a stabilit faptul că minorele s-au aflat în atenția acestei instituții încă din anul 2010, când au fost internate, în mod repetat, într-un adăpost de zi și de noapte, deoarece au fost găsite pe străzi la cerșit.


În urma cercetărilor a mai rezultat că fetele erau agresate fizic de către cei doi bunici, arse cu țigara, tăiate pe față sau pe mâini, băgate într-un canal din curte plin cu apă și închise afară, fiind lăsate să doarmă pe străzi dacă nu obțineau din cerșit sume cuprinse între 400 și 800 de lei zilnic.

Procurorii din Cluj și polițiștii au făcut, joi, o percheziție domiciliară, cu ocazia căreia la locuința femeii au fost identificate și ridicate 3 telefoane mobile, 1.950 euro şi mai multe înscrisuri.


De asemenea, există suspiciunea că, în cursul anului 2018, nora inculpatei, în vârstă 29 de ani, din Cluj-Napoca, cu capacitate de a munci, a apelat în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, prin folosirea a doi minori în vârstă de 3 şi 9 ani.

Vineri, Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă a inculpatei R.L. pentru o perioadă de 30 de zile.


 

Etichete: bunica fete cersetor
abonare newsletter