Actualitate

Studiu privind adolescenții. Timpul petrecut online nu este chiar atât de dăunător sănătăţii mentale

Timpul petrecut în faţa telefonului sau pe reţelele sociale nu poate fi considerat vinovat pentru problemele de sănătate mintală ale adolescenţilor, arată un studiu realizat de cercetătorii americani.

Experimentul realizat timp de două săptămâni pe 400 de adolescenţi nu a relevat o legătură între folosirea tehnologiei şi problemele de sănătate mintală.

Un nou studiu, publicat în revista Clinical Psychological Science, sugerează că timpul petrecut de adolescenţi pe telefoane şi online nu este chiar atât de dăunător sănătăţii mentale a acestora, cel puţin pe termen scurt.  


Studiul citat de Science Daily a urmărit folosirea telefoanelor inteligente de către tinerii adolescenţi pentru a testa dacă mai mult timp petrecut folosind tehnologia digitală a fost legat de rezultatele mai slabe în ceea ce priveşte sănătatea mintală. Cercetătorii - Candice Odgers, profesor de ştiinţe psihologice la Universitatea din California, Irvine; Michaeline Jensen, profesor asistent de psihologie la Universitatea din Carolina de Nord din Greensboro; Madeleine George, cercetător postdoctoral la Universitatea Purdue; şi Michael Russell, profesor asistent de sănătate comportamentală la Pennsylvania State University - au găsit puţine dovezi care să ateste legături între utilizarea tehnologiei digitale şi sănătatea mintală a adolescenţilor, în condiţiile analizei zilnice a stării acestora.  

„S-ar putea să fie timpul ca adulţii să nu mai se întrebe dacă smartphone-urile şi reţelele de socializare sunt bune sau rele pentru sănătatea mentală a adolescenţilor şi să înceapă să găsească modalităţi de a-i sprijini mai bine atât în ​​viaţa lor offline, cât şi în cea online”, a spus Odgers.   „Contrar credinţei comune că smartphone-urile şi reţelele de socializare dăunează sănătăţii mintale a adolescenţilor, nu vedem prea mult sprijin pentru ideea că timpul petrecut pe telefoane şi online este asociat cu un risc crescut pentru probleme de sănătate mintală”, a spus Jensen.


Studiul a examinat mai mult de 2.000 de tineri şi apoi a urmărit intens un sub-eşantion de aproape 400 de adolescenţi utilizatori de smartphone de mai multe ori pe zi, timp de două săptămâni. Adolescenţii aveau între 10 şi 15 ani şi reprezentau o populaţie diversă din punct de vedere economic şi rasial de tineri care frecventau şcolile publice din Carolina de Nord. Cercetătorii au colectat rapoarte despre simptomele de sănătate mintală de la adolescenţi de trei ori pe zi şi, de asemenea, au raportat despre utilizarea zilnică a tehnologiei de către aceştia.  Cercetătorii au întrebat dacă tinerii care au folosit mai mult tehnologiile digitale au mai mare probabilitate să experimenteze simptome de sănătate mintală mai târziu şi dacă zilele în care adolescenţii au petrecut mai mult timp folosind tehnologia digitală pentru o gamă largă de scopuri au fost şi zile în care problemele de sănătate mintală erau mai frecvente. În ambele cazuri, utilizarea îndelungată a tehnologiei digitale nu a fost legată de sănătatea mintală.

Atunci când au fost observate anumite asocieri, acestea erau de mică intensitate şi în direcţia opusă, care ar fi de aşteptat, având în vedere toate preocupările recente cu privire la tehnologia digitală care dăunează sănătăţii mintale a adolescenţilor. De exemplu, adolescenţii care au raportat trimiterea mai multor mesaje text în perioada de studiu au arătat că se simt mai bine (mai puţin deprimaţi) decât adolescenţii care trimiteau mai multe mesaje.

Etichete: online studiu
Ultimele Stiri
abonare newsletter