Actualitate
Hoții au dat iama la casieria USAMV!
Două persoane au prădat, în noaptea de miercuri spre joi, casieria Rectoratului Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca.
Hoții au dat iama la casieriea USAMVupdate 13:20
Potrivit noilor informații, prejudiciul produs de cei doi hoți se ridică la suma impresionantă de 30.000 de lei.
ȘTIREA INIȚIALĂ
„În această dimineață am fost sesizați cu privire la comiterea unui furt din casieria unei universități de pe strada Moților, din Cluj-Napoca. Conform primelor verificări, două persoane au pătruns prin efracție în clădire pe timpul nopții și au sustras bani”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Cluj.
În acest moment, polițiștii efecutează cercetarea la fața locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs furtul, identificarea autorilor și tragerea acestora la răspunderea penală. Momentan, prejudiciul suferit de USAMV nu a fost stabilit cu exactitate.