Actualitate

Absolventul de Cluj ce a demisionat din Poliție după 20 de zile vrea să fie poliţist în Spania

20 de zile. Atât a rezistat în Poliție un tânăr agent. Lipsa dotărilor necesare în stradă și condițiile din postul de Poliție la care a fost repartizat sunt două din motivele pentru care agentul şi-a dat demisia. Acum vrea să plece înapoi în Spania, unde vrea să se facă tot polițist.

George Boran are 20 de ani și este din Caraș Severin. A trăit în Spania de la 3 ani, dar a ales să se întoarcă în România la vârsta majoratului. Și-a dorit mult să fie polițist. Visul i s-a împlinit în această toamnă.

George Boran a absolvit Școala de Agenți de Poliție "Septimiu Mureșan", din Cluj Napoca, iar după absolvire a fost repartizat în Prahova.


Agentul a fost angajat al secției 11 de poliție rurală din Drajna. A durat mai puțin de trei săptămâni de la momentul începerii serviciului, până la momentul în care polițistul și-a anunțat demisia.

„Odată ce am terminat cu examenele și am absolvit școala, am primit o pereche de pantaloni care nu erau de talia mea şi nu intrau pe mine, o cămașă cu însemne, o pereche de pantofi și câteva geci de poliție cu care urma să mă descurc următoarele săptămâni pe teren. Am absolvit şcoala pe 20 septembrie 2019, iar pe 1 octombrie 2019 a trebuit să mă deplasez la IPJ Prahova unde eu, împreună cu zeci de proaspeți absolvenți, a trebuit să ne căutăm cazare în Ploiești, deoarece ne-au plimbat o săptămână până să știm unde am fost repartizați”, mărturisește tânărul.


Până la urmă, sătul de lipsurile logistice și de faptul că multe „drepturi” figurau doar în scris, George Boran și-a dat demisia din poliție, moment în care, spune tânărul, au început bătăile de joc şi „miştourile” din partea unor colegi cu funcții înalte. Pentru moment, acesta a decis să își amâne demisia și să încerce și viața de pe teren – „adevărata muncă de polițist” – la Secția 11 de Poliție Drajna, Postul de Poliție Ceraşu. N-a fost o idee prea inspirată.

„Odată ajuns pe teren, m-am trezit într-o secție în care nu aveam căldură, toaletă şi nici apă curentă unde să ne spălăm pe mâini. Adică, dacă mergeam la un caz de înjunghiere și mă pătam cu sânge nu puteam să beneficiez de o igienă normală pe care o găsești în orice țară civilizată. Pe scurt, dacă prin absurd eram eu mai «prost» și peste două ore uitam că m-am pătat cu sânge și nu am avut cu ce să mă spăl și îmi rodeam unghiile, mai luam și o hepatită cadou”, povestește George.


„Să nu mai spun că în 20 de zile nu ni s-a oferit nicio dotare, nici tomfa, nici cătuşe, nici spray iritant-lacrimogen, nici pistol, etc... dar să avem în vedere că am avut apeluri 112 cu scandaluri destul de grave, cu peste cinci persoane nervoase implicate, la care eu am fost nevoit să merg cu mâinile în buzunar și cu coada între picioare, rugându-mă să nu fie recalcitranți făptuitorii, că poate îmi iau și bătaie. Deci nimeni nu a fost interesat că nu aveam echipament și dotare corespunzătoare şi pur şi simplu eram carne de tun”, afirmă tânărul, care s-a întors până la urmă în Spania.

CITEŞTE ŞI


Cu uniforma ruptă, carne de tun în fața infractorilor! Un absolvent al Școlii de Poliție din Cluj, despre realitatea din Poliția Română

“Planul meu e să mă întorc în Spania, unde am locuit 15 ani, să îmi iau cetățenia și să dau acolo la poliție, sunt mult mai bune condițiile, acolo sunt respectați oamenii și drepturile lor”, spune tânărul, citat de digi24.ro.

Ultimele Stiri
abonare newsletter