Actualitate
Interzicerea accesului câinilor agresivi în spații publice fără botniță și lesă, CONSTITUȚIONALĂ
O prevedere legală care interzice accesului câinilor agresivi în spaţii publice fără botniţă şi fără lesă este constituţională, a decis, marţi, Curtea Constituțională a României (CCR).
Interzicerea accesului câinilor agresivi în spații publice fără botniță și lesă, CONSTITUȚIONALĂPlenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.6 alin.(4) fraza întâi din OUG 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, care prevede că „accesul câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. b), precum şi al exemplarelor cu potenţial agresiv în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice, precum şi în părţile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în lesă de către o persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1)”.
„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma «al exemplarelor cu potenţial agresiv» din cuprinsul dispoziţiilor art.6 alin.(4) fraza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.55/2002 este constituţională în măsura în care vizează câinii prevăzuţi la art.2 alin.(1) din acelaşi act normativ”, se precizează într-un comunicat remis de CCR.
Potrivit art.2 alin.(1) din actul normativ vizat, prin câini agresivi se înţelege „orice câine care, fără să fie provocat, muşcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private”, dar şi „orice câine care participă la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop”.