Actualitate

Un Someș mai curat... în vise! Autorităţile rămân doar cu vorbele

Săptămâna trecută a avut loc cea de-a doua dezbatere „Un Someș mai curat”, alături de instituțiile responsabile pentru salubritatea Someșului și de membrii societății civile.

Activistul Istvan Szakats a realizat un video 360 de grade a râului Someș, pe același traseu parcurs în video-ul inițial în care gunoiul de pe Someș a fost făcut public. Față de cele precedente, noul film al gunoiului a fost făcut cu coordonate GPS și va fi indexat pe Google Maps (Street View) în așa fel încât toată lumea să se poată plimba virtual și să vadă dezastrul din Cluj.

“Noi am igienizat permanent în fiecare zi porțiunea de Someș pe teritoriul sursei și am realizat, în final, că este o muncă de Sisif. Ne-am dat seama că trebuia sa o luăm de la capăt pentru că vin alte gunoaie din amonte. Cel mai mult am văzut gunoaie menajere. O vom face însă în continuare, nicio problemă”, au declarat reprezentanţii Companiei de Apă Someș.


City managerul Gheorghe Şurubaru este de părere că „pe raza municipiului Cluj-Napoca, tot ce a ținut de noi, am făcut”

„Am construit acel baraj pe care l-am îmbunătățit când am văzut că nu face față la unii dintre plutitorii mari. Intrăm și în apă chiar dacă nu e responsabilitatea noastră, alături de un utilaj de la SGA, care acum este stricat din păcate. Am pus și o barcă cu oameni care să adune gunoaiele din apă, din păcate însă nu putem face nimic legat de plante. Există un protocol pe care l-am făcut împreuna cu Hidroelectrica, SGA și alte instituții și avem întâlniri pentru a discuta aceste probleme și a interveni de câte ori este nevoie. Trebuia și Primăria Florești să pună două astfel de cordoane pentru oprirea gunoaielor plutitoare, dar nu s-a întâmplat. Noi stăm la dispoziție cu tot ce putem, în măsura în care intră în responsabilitățile noastre”, a spus Şurubaru.


Un alt activist spune că trebuie pusă presiune pe cei din amonte.

“Situația afectează calitatea apei ce ajunge în Cluj, din cauza degradării gunoaielor de acolo și la nivel chimic, nu doar vizual. Aici cred că există anumite pârghii prin care se pot face mai multe presiuni, prin care se pot impune măsuri mai urgente de intervenție de care se pot bucura, în cele din urmă, clujenii”, a spus acesta.


Gheorghe Șurubaru a transmis Primăriei Floreşti că trebuie să oprească depozitările de pe Someş.

“În acest moment, Primăria Florești, oricâte eforturi ar face, nu va putea să curețe într-un timp scurt toată cantitatea de gunoaie care s-a adunat acolo. În primul rând trebuie să oprească aceste depozitări. Eu personal, din punct de vedere  administrativ îi înțeleg, pentru că e o situație grea, dar e pe raza UAT-urilor lor”, a punctat city managerul Clujului.


Szakáts István a propus să fie instalate mai multe plutitoare, iar un alt activist a spus să se pună şi o plasă și în apă pentru a opri gunoaiele care trec pe sub plutitoare.

“Am încercat să facem un sistem de baraj, cu o plasă metalică, dar deșeurile au fost atât de mari încât au distrus chiar și acea plasă. Veneau canapele, frigidere și animale moarte. Ulterior, Apele Române ne-au interzis să le mai folosim deoarece interfera cu stația de măsurare a calității apei, aflată în aval de acest baraj. Însă, și-au asumat ca vor construi ei un alt sistem pentru oprirea gunoaielor (...) Vom face o presiune atât cât putem către Florești și celelalte comune. Situația e foarte grea, dar vom face tot ce stă în putință”, a conchis Şurubaru.

Ultimele Stiri
abonare newsletter