Actualitate

România sub supraveghere. 3 din 4 cazuri de acte sexuale cu copii sunt considerate ca fapte consimțite

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pus România sub supraveghere în 2016 din cauza incapacității de a dezvolta o practică judiciară consacrată și uniformă în legătură cu noțiunea de consimțământ pentru a face o deosebire clară între cazurile de viol și cele de act sexual cu un minor.

Și asta pentru că în 3 din 4 dosare penale în care au fost judecate acte sexuale cu copii, judecătorii au apreciat că relațiile intime au fost consimțite, deși era vorba de fete cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani.

În cei trei ani de când a fost pusă sub supraveghere, România nu a făcut nimic concret în rezolvarea situației, dovada fiind cele opt cazuri judecate între 2016 și 2019 și în care problemele semnalate de CEDO continuă să existe.


Specialiștii consultați sunt de acord că problema există inclusiv la nivel de Cod penal, unde distincția dintre act sexual cu un minor și viol nu este clară.

Când un minor cu vârsta sub 15 ani este abuzat sexual în România, șansele ca o instanță de judecată națională să încadreze ca viol infracțiunea comisă sunt reduse. Statistic: cam o șansă din patru. Dacă agresorul nu lasă urme care să probeze constrângerea fizică, judecătorii pleacă în cele mai multe cazuri de la premisa că actul sexual s-a produs și cu acceptul copilului căzut victimă, potrivit dela0.ro.


În multe din aceste cazuri, justiția română consideră că victime de 7, 9, 11 sau 13 ani și-au dat consimțământul pentru a întreține relații sexuale cu abuzatorii lor. Dacă nu există urme ale constrângerii fizice, care să dovedească faptul că victima s-a împotrivit, judecătorii tind să adopte o încadrare juridică fundamentată pe ideea că a existat o formă de consens între abuzat și abuzator.

„Este o problemă de delimitare pentru că diferența dintre viol și act sexual cu un minor e una destul de simplă, juridic vorbind. Violul nu e consimțit, actul sexual cu un minor e consimțit. Minorii, după legea civilă, nu pot să își exprime până la 18 ani consimțământul, iar în anumite cazuri până la 16 ani. Însă consimțământul nu este bine definit”, a spus avocatul Radu Chiriță.


„Consideră că există consimțământ la un copil de 8 ani. Acesta este elementul problematic. Legea nu stabilește la ce vârstă actul sexual cu un minor trebuie să fie considerat un viol. Este o chestie exclusiv de aplicare a legii. Este o explicație simplă pe procedură. Problema este ce se întâmplă în situația în care minorul, fiind implicat în raportul sexual, el consimte. Evident că acest consimțământ în lumea civilizată nu este valabil. În România, de fapt, asta este problema. CEDO a constatat că în foarte multe spețe aceste raporturi sexuale aparent consimțite nu sunt considerate violuri, deși ar trebui considerate ca atare. Decât să dovedească că a fost viol este mai simplu să spună că a fost un act sexual consimțit”, a spus Sergiu Bogdan, avocat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter