Actualitate

Firmele cu angajați străini, luate la puricat de inspectorii ITM Cluj. Amenzi de 20.000 lei

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Cluj au efectuat o serie de acțiuni pentru prevenirea și combaterea muncii nedeclarate a străinilor pe piața muncii din România.

Firmele cu angajați străini, luați la puricat de inspectorii ITM Cluj. Amenzi de 20.000 lei Firmele cu angajați străini, luați la puricat de inspectorii ITM Cluj. Amenzi de 20.000 lei

În perioada 14-18 noiembrie 2019, ITM Cluj a desfăşurat, în cadrul unei campanii organizate la nivel naţional, acţiuni de control privind verificarea modului în care amgajatorii români respectă prevederile legale referitoare la legislația muncii și la regimul juridic aplicabil străinilor pe teritoriul României.

Printre obiectivele campaniei s-au numărat identificarea și combaterea muncii nedeclarate a străinilor pe piața muncii din România, identificarea angajatorilor care utilizează cetățeni străini non-UE în activități lucrative, respectiv identificarea angajatorilor români care primesc la muncă pe teritoriul României un lucrător străin non-UE detașat. De asemenea, au fost verificate garantarea în plată a salariului de bază minim brut pe țară și respectarea prevederilor privind timpul de muncă și de odihnă.


Mai departe, printre obiectivele inspectorilor s-au numărat creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor români pentru necesitatea respectării prevederilor legale privind angajarea străinilor, respectiv diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea regimului străinilor pe teritoriul României. Totodată, s-a avut în vedere eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și, după caz, aplicarea de sancțiuni contraventionale corespunzătoare.

Cu ocazia acestei campanii, ITM Cluj a efectuat controale la un număr de 36 de angajatori din judeţul Cluj. Doi angajatori au fost sancționați pentru faptul ca au primit la muncă cetățeni străini fără aviz de angajare. De asemenea, cuantumul celor două amenzi a fost de 20.000 lei, se arată într-un comunicat de presă remis de ITM Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter