Actualitate

ACCIDENT cu victime în judeţul Cluj! Un buldoexcavator a intrat într-un microbuz

Un accident de circulație a avut loc vineri dimineața, în jurul orei 10:40, pe DJ109E, pe raza localității Cetan, comuna Vad.

Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate două autovehicule – un microbuz și un autoexcavator. În urma impactului, două persoane din microbuz au fost rănite.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu două autospeciale dotate cu modul de descarcerare, două ambulanțe, dar și polițiștii.


Potrivit informațiilor furnizate de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” Cluj, au fost consultate de către echipajele SAJ opt ocupanți din microbuz, dintre care doi au fost transportați la spital, cu afecțiuni ușoare.

O a treia persoană a plecat spre spital, înaintea sosirii echipajelor de intervenție, cu un autoturism particular.


Potrivit IPJ Cluj, cauza accidentului a fost neasigurarea la schimbarea direcției de mers din partea buldoexcavatorului.

Ambii şoferi sunt din comuna Vad. Potrivit poliţiştilor, conducătorul buldoexcavatorului era cu permis necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul.

Ultimele Stiri
abonare newsletter