Actualitate

Memoriile Revoluţiei. Revoluționarul clujean Cristian Nicolae Matei povesteşte trăirile de acum trei decenii

Matei Cristian, electrician la CFR, a povestit într un interviu exclusiv pentru Monitorul de Cluj despre modul în care s-au organizat clujenii la aflarea veştii că la Timişoara se trage. Matei a fost unul dintre revoluţionarii care au condus Comitetul Judeţean în decembrie 1989.

„Eu lucram la CFR pe strada Constanţa. Îmi amintesc că pe 19 decembrie ne-au sunat de la Timişoara pentru că se trăgea în oameni nevinovaţi. În 21 decembrie am fost convocaţi toate secţiile de la CFR. La Gară am fost convocaţi de către secretarii de la partid pentru a ne spune care este situaţia de la Timişoara. Noi ştiam deja, deoarece colegii de la CFR erau în contact cu persoane de la Timişoara. A fost o rumoare în sală în momentul în care cei de la partid ne spuneau cu totul altceva faţă de realitatea pe care noi o ştiam.”

Începutul Revoluţiei la Cluj Napoca

„Plecasem de la şedinţă cu gândul să mergem la o bere, dar până în centru nu am găsit niciun local deschis. A fost un ordin să nu se servească nimic în oraş. Am ajuns în oraş unde erau cabinele telefonice. Cam pe unde e BNR acum. Am ajuns la restaurantul Pescaru unde era Matiş (n.r. Lucian Matiş), Nemeş (n.r. Călin Nemeş), dar şi alţii pe care îi cunoşteam sau nu. Pe Nemeș îl cunoşteam de la cantina liceului. Călin a fost cu ideea să ieşim în stradă să vorbim cu lumea. El a ieşit în stradă şi a început să se manifesteze. Circulaţia era destul de mare, fiind vorba de orele prânzului 13:30-14:00. Cert este că lumea s-a adunat şi aproape a blocat traficul. Lumea s-a oprit să asculte ce zice Călin. Erau femei, bătrâni, copii, dar şi foarte mulţi tineri. Lângă Călin s-au apropiat două persoane (n.r. Lucian Matiş şi Pedestru Horia), dar care aveau să moară în cele din urmă”.

„Procuratura spune că un singur militar ar fi tras. Tind să cred că are dreptate, deoarece gloanţele de la AK 47 pot trece prin 3-4 oameni. Trebuiau să moară mai mulţi dacă se trăgea cum s-a spus. Foarte mulţi au fost împuşcaţi în cap. Nu au fost nişte traiectorii normale. În jurul orei 14:35 sau 15:35 a început să se tragă în populaţie. Ofiţerul (n.r. Carp Dando) a exagerat când l-a ameninţat pe Călin Nemeş. Călin s-a dus și l-a prins de mâna cu pistolul, iar din acea luptă ofiţerul a tras din greşeală în piciorul lui Nemeş. Atunci, militarii au tras fiecare unde au văzut. Cert e că au căzut oameni la pământ, morţi, răniţi. Mie personal mi-a fost frică. M-am culcat la pământ. Soldaţii ne ameninţau şi ne-am retras în faţa Clopotului Memorandiştilor. Au venit pe rând scutierii, salvări, tot felul de maşini. A venit şi un ARO în care era un procuror militar. A fost totul o reacţie spontană a unor tineri care au fost intrigaţi de faptul că la Timişoara se moare. Au murit oameni care au cerut drepturi şi libertate”.

22 decembrie

„Dimineaţa, la 7:30 am ajuns la muncă după ce am stat pe străzi până pe la ora 2 noaptea. Mi-au povestit colegii că s-a tras în faţă la Astoria. Am aflat că au murit oameni în Mărăşti. Am aflat că s-a murit la Fabrica de Bere. De la muncă am plecat din nou în centru şi acolo au venit oameni de la toate marile fabrici. Pe treptele de la Casa de Cultură a Studenţilor era un tânăr care ne-a spus să mergem unde au murit primii oameni. Totul era spălat şi curat, mai puţin o pată de sânge şi o bucată de creier. Am plecat mai departe în Piaţa Mihai Viteazu. Acolo a venit doamna Cornea şi alte persoane. Ea a vorbit mulţimii de deasupra statuii şi am plecat cu toţii pe Cuza Vodă. Deşi era plin de TAB-uri, camioane cu militari pregătiţi de intervenţie, nimeni nu a avut treabă cu noi.”

Ocuparea Comitetului Judeţean al PCR

„Doina Cornea a stat sus, deasupra statuii lui Mihai Viteazu şi a vorbit mulţimii. Toată piaţa era plină. De acolo am plecat pe Cuza Vodă. În faţa judeţenei de partid erau TAB-uri, camioane de miltiari, pregătiţi de intervenţie. Nu au avut treabă cu noi. S-a format un grup de revoluţionari la judeţeană. Ne-am împărţit în trei grupuri. Un prim grup a plecat la Securitate, alţii au mers la judeţeană şi au ocupat judeţeana după tratative. Cu o coadă de mătură s-a deschis judeţeana şi atunci am reuşit să intrăm. Cam toată lumea care a vrut să intre acolo, a intrat. Au apărut incidente ulterior pe care le-am stăpânit cât de cât.

Un om care voia să dea foc cu o sticlă de benzină sau altul care se plimba cu un televizor în braţe. În jurul orei 14:00 am reuşit să stabilizăm lucrurile. Atunci am făcut o listă. Domnul Pintican Horia a făcut prima grupă de ordine. Am făcut nişte liste unde am spus date personale pentru a ne cunoaște. Un alt grup a ocupat Municipiul de Partid (Primăria). Grupul era condus de Vălean Nicolae, viitor primar al Clujului. Doamna Doina Cornea a mers să vorbească cu comandantul garnizoanei şi au dus-o la aeroport, dar nu a putut zbura la Bucureşti. Au dus-o şi la Oradea, nici de acolo nu a putut zbura la Bucureşti. Doamna Cornea a vrut să îl cheme pe domnul Vişan, acolo unde era Victor Rebengiuc. Ei aveau spectacol pe 21 decembrie, dar spectacolul s-a amânat din cauza situaţiei. Vişan şi Rebengiuc au venit amândoi în faţa la judeţeană şi au vorbit unei populaţii nervoase.

Domnul Vişan i-a liniştit şi a spus să nu se facă stricăciuni în oraş pentru că fabricile trebuie să îşi continue activitatea. Pe 22 seara am început să facem şi administraţie, deşi nu era treaba noastră. La ora 18:00, eram deja organizaţi pe departamente. Veneau informaţii că apa a fost otrăvită, am verificat, nu era adevărat. Am verificat informaţii despre securitate, de unde s-ar fi tras. Am mers, era cald şi bine, chiștoace de ţigări, dar nu găseam pe nimeni acolo, dar erau semne că de acolo s-a tras. Domnul Vişan şi doamna Cornea erau liderii noştri”.

Clujenii nu au primit arme în decembrie 1989

„Nu am fost niciunul de acord să dăm arme populaţiei în Cluj. Au fost patrule mixte şi poliţiştii civili. Nu s-a mai tras în Cluj de atunci. Au mai fost incidente izolate. S-a tras într o seară pe 23 sau 24 dintr-o Skoda roşie. Pot să menţionez că în 24 a avut loc o şedintă a Consiliului pe care îl formasem la judeţean.

Am decis ca pe 26 să îi îngropăm cu respect pe toţi eroii căzuţi la vremea respectivă. Eu cu Sergiu Mic şi cu domnul preot Popovici am mers la toate parohiile, deoarece nu ştiam morţii ce religie aveau. Am chemat de la toate cultele religioase câte un reprezentant. În seara de 24 ne-am dus în centru, vizavi de intrarea în catedrala Romano Catolică, deoarece aveam informaţii că sunt reprezentanţii lor.

Când am ajuns acolo, am auzit nişte zgomote ca şi cum o armă se încărca. Ulterior, mi-au spus că acolo a fost sediul securităţii. A fost o neînţelegere, dar nu s-a tras. Am primit 10 taxiuri cu care să putem lucra. Pe 25 şi 26 am cerut camioane. Am cerut să îmbrăcăm camioanele în negru. Am cerut de la Primărie sicrie. În 26 au fost toate pregătite. Armata s-a ocupat de securitatea din cimitir, acolo unde s-a adunat jumătate de Cluj. Am mers în marş din centru până la cimitir. În cimitir s-a vorbit despre eroii care au murit pentru libertate, pentru un viitor. După înmormântare, ne-am întors fiecare la obiectivul pe care îl ocupasem.

Erau foarte multe probleme. Toate întreprinderile sunau pentru că nu mergea nimic. Cred că le-am gestionat cât se poate de bine. Clujenii nu au suferit de foame, căldură. Tot ce am găsit în depozite am dat ordin să fie distribuit către populaţie. Depozitele au fost pline, probabil pentru export. Totul a ajuns la populaţie şi lumea a avut un Crăciun cu de toate pe masă”.

Marele regret al lui Matei Cristian la 30 de ani de la Revoluţie

„Am şi un regret. Am făcut o greşeală în momentul în care ne-am retras toţi revoluţionarii şi am lăsat pe alţii să ducă mai departe tot ce am obţinut noi. Singurele câştiguri de atunci care au rămas sunt pluripartidismul, libertatea de exprimare şi cam atât. În rest, poţi vorbi că nu te ascultă nimeni. În afară de momentul că poţi să îi amendezi la vot, nu te bagă nimeni de seamă. La 30 de ani pot spune că ţara sărăceşte mai tare pe an ce trece. Politicienii se îmbogăţesc, iar ţara sărăceşte. Aici nu mai este capitalism. Am luat doar părţile rele de la alte ţări capitaliste. De cel puţin 25 de ani, partidele care ajung la putere discreditează mişcarea revoluţionară. Statul român nu a organizat la 30 de ani o comemorare la nivel naţional care să aibă răsunet şi pe plan internaţional. Noi am fost ultima revoluţie în Europa de Est. Noi am avut la nivel naţional 1.110 de morţi şi peste 3.000 de răniţi, dar domnii care şi-au disputat puterea de 30 de ani au uitat de aceşti oameni. În afară de momentul cu depunerea coroanelor, revoluţionarii nu există”, a încheiat Matei Cristian povestea Revoluţiei din 1989 de la Cluj Napoca.

Matei Cristian a făcut parte ulterior din primul Guvern al României. El a fost omul care s a ocupat de problemele legate de tineret.