Actualitate

Accident mortal în noaptea de Revelion la Gilău

O autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD au fost alertate ca urmarea a unui eveniment rutier, anunțat în jurul orei 5.40, în localitatea Gilău.

“Pompierii au găsit la locul evenimentului un autoturism răsturnat pe plafon, în afara părții carosabile, la o distanță de circa 50 m față de acesta, și un bărbat de aproximativ 40 de ani, care suferise multiple traumatisme, întins pe sol, la o distanță de circa 3-5 m față de autoturism. Acesta nu prezenta semnale vitale, iar leziunile grave suferite nu au permis începerea manevrelor de resuscitare”, au spus reprezentanţii ISU Cluj.

La data de 1 ianuarie 2020  în jurul orei 5, pe strada Republicii, din comuna Gilău, s-a produs un accident soldat cu decesul unei persoane și avarierea unui autoturism.


Conform primelor informații, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Someșul Rece, comuna Gilău, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul neadaptării vitezei în curbă la dreapta ar fi pierdut controlul direcției de deplasare. Astfel a părăsit partea carosabilă, a lovit o țeavă de gaz și s-a răsturnat pe terenul viran aflat la o diferență de nivel de aproximativ 5 m. Bărbatul a fost proiectat în afara autoturismului. Accidentul s-a soldat cu decesul acestuia.

"Trupul acestuia a fost transportat la IML în vederea efectuării necropsiei. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că el nu deţinea permis de conducere. Cercetările continuă", transmite IPJ Cluj.

abonare newsletter