Actualitate
Calendarul evenimentelor în 2020! Concertele și festivalurile în prim plan la Cluj
Anul 2020 va fi unul plin de evenimente în Cluj-Napoca, iar la fel ca în ultimii ani în prim plan sunt festivalurile de muzică care aduc sute de mii de turiști.
Calendarul evenimentelor în 2020! Concertele și festivalurile în prim plan la ClujUntold și Electric Castle rămân cap de listă în fruntea evenimentelor clujene și în 2020. Cele două mari festivaluri de muzică vor aduce din nou un număr record de participanți și o atmosferă de sărbătoare.
Lara Fabian vine pentru a cincea oară în România și pentru a 3-a oară la Cluj-Napoca, fiind unul dintre artiștii de top care vin sub Feleac. Primul concert al Larei Fabian în România a fost în martie 2012, la Sala Palatului din București, fiind nevoie de două reprezentații pentru a putea acoperi cererea mare de bilete. A revenit doi ani mai tarziu, în octombrie 2014, tot în Capitala, iar concertul s-a desfășurat tot cu casa închisă. Așa că a decis sa se ”extinda” la Cluj-Napoca, acolo unde a susținut primul concert în 2016: pe 20 aprilie peste 4.000 de oameni au venit la Sala Polivalenta să o asculte pe cea care își numește fanii „îngeri”. Lara Fabian este extrem de îndrăgită de români, așa că a revenit și în Martie 2018 cu două concerte la București și Cluj.
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) va avea loc în perioada 29 mai – 7 iunie și va fi la ediția cu numărul 19. Cinefilii vor fi răsfățați din nou cu cele mai importante realizări.
BT Arena va fi gazda a două evenimente importante care au în prim plan echipele naționale ale României în luna februarie. În weekendul 6-7 februarie se va disputa partida din FED Cup dintre România și Rusia, în timp ce pe 20 februarie este programat duelul dintre România și Spania la baschet masculin în calificările la Eurobasket 2021.
În 2020 și-au anunțat deja prezența la Cluj-Napoca formațiile românești Direcția 5 și Holograf, ambele având câte un spectacol la Casa de Cultură a Studenților.
The Color Run Make Magic va ajunge la ediția cu numărul 7 în acest an, iar toți cei care vor să alerge pentru o cauză nobilă sunt așteptați pe 9 mai în Piața Unirii.
Zilele Culturale Maghiare și Zilele Clujului vor fi un nou motiv de sărbătoare pe străzile din oraș. Primul dintre cele două evenimente va avea loc în perioada 17-23 august, în timp ce pentru Zilele Clujului nu a fost momentan stabilită o dată, dar este așteptat ca ele să aibă loc în intervalul 15-18 mai.
Calendar evenimente Cluj 2020
14 ianuarie – Concert Lara Fabian (BT Arena)
24 ianuarie – Mica Unire
6-7 februarie – Fed Cup România – Rusia (BT Arena)
13 februarie – Concert Direcţia 5 (Casa de Cultură a Studenţilor)
20 februarie – România – Spania (baschet) (BT Arena)
22-23 februarie – Napoca Dog Show (BT Arena)
22-23 februarie – Expoziţie internaţională de pisici (VIVO Cluj)
1 martie – Concert Holograf (Casa de Cultură a Studenţilor)
9 mai – The Color Run Make Magic
29 mai – 7 iunie – Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF)
7 iunie – Alegerile locale
11-14 iunie – Sports Festival
25-28 iunie – Jazz in the Park
26-28 iunie – Gimnastică Ritmică (BT Arena)
2-6 iulie – Form Days Music & Arts Festival (Gilău)
15-19 iulie – Electric Castle (Castelul Bánffy, Bonţida)
30 iulie – august 2 – UNTOLD (Cluj Arena)
17-23 august – Zilele Culturale Maghiare
19 septembrie – Discoteca '80 (BT Arena)
8-11 octombrie – Street Food Festival
1 octombrie – Mioritmic
25 noiembrie – Deschiderea Târgului De Crăciun
1 decembrie – Paradă militară de Ziua României
*Zilele Clujului (Primăria nu a stabilit încă data la care se vor desfășura)