Actualitate

În Cluj, trei labradori sunt prietenii copiilor cu autism

Relaţia dintre copii şi animale este una specială. Ce se ştie însă mai puţin despre necuvântătoare este că îi pot ajuta pe cei mici să facă progrese mari, chiar şi atunci când suferă de tulburări ca autismul.

De exemplu, câinii pot fi special antrenaţi să iniţieze interacţiunea cu aceşti copii, iar principalul avantaj este că prezenţa lor îi motivează să socializeze, să înveţe lucruri noi şi să comunice.

În Cluj, trei labradori lucrează cu nomă întreagă într-un centru pentru copii cu autism şi îi ajută pe micii pacienţi să... vorbească.
Psihologul urmăreşte ca băieţelul să-şi însuşească anumite deprinderi prin interacţiunea cu câinele.

Maila face echipă cu Bruno, tot un labrador care îi ajută pe pacienţii ce suferă de depresii. Bess este veteranul echipei. Liniştit şi ascultător, el este "terapeutul" celor care suferă de fobii.

Dresajul poate dura între opt luni şi doi ani, dar nu orice câine poate deveni terapeut. Trebuie să fie blând şi prietenos cu copiii.

„Eu lucram foarte mult şi câinii mei stăteau foarte mult timp acasă şi mă bucuram foarte mult de prezenţa lor, aşa că am zis că dacă eu muncesc aşa de mult, n-ar avea sens să se plictisească, aşa că să meargă şi ei la serviciu”, a explicat George Mosoia, preşedintele asociaţiei Dog Assist, care se ocupă de cei trei labradori, potrivit observator.tv.

În fiecare an, cei trei labradori ajută în jur de 150 de copii să depăşească problemele de vorbire.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter