Actualitate
FOTO Clujenii s-au prins în Hora Unirii în fața statuii lui Alexandru Ioan Cuza, de „Mica Unire”
Vineri, 24 ianuarie, se împlinesc 161 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, unirea Moldovei cu Țara Românească – „Mica Unire”.
Celebrată anual și la Cluj-Napoca, „Mica Unire” este omagiată cu o serie de evenimente care se întind pe durata întregii zile. Manifestările dedicate Unirii Principatelor Române au început cu ceremonia militară și religioasă, de la ora 10:00, la bustul lui Alexandru Ioan Cuza, din fața Prefecturii.
Au fost prezenți, printre alții, prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, viceprimarul Dan Tarcea, europarlamentarul PNL Daniel Buda, deputații PSD de Cluj Horia Nasra și Cornel Itu, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu; slujba religioasă fiind oficiată de mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, ÎPS Andrei.
„«Mica Unire», cum este cunoscută astăzi, reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente care au condus la formarea statului național unitar român. Dincolo de unitatea de limbă, de credință, de tradiții, ceea ce transformă un popor în națiune este «voința de a trăi împreună» – după cum spunea omul de cultură francez Ernest Renan. Este de datoria noastră să consolidăm națiunea română, să ducem mai departe această moștenire și să continuăm împreună parcursul României în Uniunea Europeană”, a punctat Emil Boc.
După ceremonia religioasă, discursurile reprezentanțiilor administrației locale și județene, depunerea de coroane și defilarea militarilor Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, nu a lipsit nici tradiționala Horă a Unirii. Zeci de clujeni adunați la bustul lui Cuza, cu mic cu mare, unii îmbrăcați în straie populare, având cocarde tricolore la piept, s-au prins de mână, încingând Hora în mijlocul străzii, la braț cu primarul Emil Boc.
Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca îi invită pe clujeni, începând cu ora 16:00, în Piața Unirii, pentru un regal folcloric susținut de unii dintre cei mai îndrăgiți artiști, urmat de un concert de folk al compozitorului și interpretului Mircea Vintilă. Finalul zilei va fi marcat de un spectacol de artificii special în Piața Avram Iancu, începând cu ora 20:00.