Actualitate

Reacţia unui restaurant clujean închis de Protecţia Consumatorului: “Brandul nostru nu poate fi asociat cu ideea de mâncare expirată”

Mai multe restaurante din Cluj-Napoca au fost închise de Protecția Consumatorului zilele trecute.

Reprezentanţii Bistro Engels City de pe Dorobanţilor recunosc că au avut parte de un control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului ca urmare “a unei sesizări din partea unui client nemulţumit”.

“În urma controlului, căruia i-am oferit deplina noastră colaborare, am închis locaţia noastră timp de o după-amiază pentru a remedia deficienţele asupra cărora oficialii ANPC ne-au atras atenţia. Întreaga noastră echipă a lucrat la igienizarea unor zone din spaţiile de lucru până târziu în noapte pentru a îndepărta orice dubiu cu privire la calitatea actului profesional. A doua zi dimineaţă, în urma prezentării probelor operaţiunilor efectuate oficialităţilor, am şi primit permisiunea să ne continuăm activitatea. Nu înţelegem, însă, de ce în presa clujeană numele brandului nostru a fost asociat cu ideea de preparate/materii prime expirate sau necomforme. Asigurăm atât onorata clientelă, cât şi oficialii ANPC de deplina noastră colaborare în atingerea şi menţinerea standardelor normale de lucru. Vă încurajăm ca în cazul în care un produs nu este pe gustul dumneavoastră să luaţi legătura cu angajaţii bistro-ului pentru a îndrepta pe loc situaţia creată”, a scris conducerea Bistro Engels City pe Facebook.


CITEŞTE ŞI

Restaurante de FIȚE închise de PROTECȚIA CONSUMATORULUI! LISTA celor 5 LOCALURI cu probleme în Cluj

Ultimele Stiri
abonare newsletter