Actualitate

1 martie aduce primăvara. Cum va fi vremea în următoarea perioadă

29 februarie, ultima zi de iarnă, aduce precipitații din ce în ce mai puține, dar vânt puternic la munte și în vest. De 1 martie însă, temperaturile vor crește treptat și vor atinge 22 de grade.

Sâmbătă, vremea va fi ușor mai caldă decât în mod obișnuit, iar maximele vor fi cuprinse între 3 grade Celsius în depresiunile intramontane și 13 grade în sudul țării. Va mai ploua doar pe spații mici în Dobrogea și în estul Munteniei, iar în Carpații de Curbură vor fi ninsori slabe. Vântul va avea unele intensificări temporare în zona montană înaltă și prin regiunile vestice.

Duminică, 1 martie, vremea va fi plăcută, dar după lăsarea serii, în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și al Olteniei, ploile vor deveni moderate cantitativ. În zona montană, inclusiv în depresiuni, vor fi precipitații mixte și izolat, polei.


Luni, 2 martie, vor fi averse și chiar descărcări electrice în regiunile vestice, nordice și centrale. La munte, vor fi ninsori și lapoviță și vântul va avea intensificări temporare.

Temperaturile vor crește din ce în ce mai mult, iar marți, vor fi maxime de până la 22 de grade Celsius în regiunile sudice. Tot atunci, din orele serii, vor apărea averse în vestul și în sud-vestul țării.

La munte, în orele următoare, vor mai fi fulguieli doar în Carpații de Curbură, dar vântul va fi în continuare activ pe creste.


Duminică, vor cădea precipitații mixte slabe în masivele nordice, dar noaptea, acestea vor deveni abundente atât acolo, cât și în Carpații Occidentali.

Acestea vor continua și luni, iar marți vor lua o pauză și vor reveni din orele serii doar în masivele sudice și vestice.


Valorile termice vor crește ușor și vântul va sufla cu putere la altitudini mari până la începutul săptâmânii

Ultimele Stiri
abonare newsletter