Actualitate
Cod GALBEN de vreme rea în Cluj. Vânt puternic, averse, descărcări electrice, viscol
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, două atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului, valabile în 24 de judeţe, începând din dimineaţa zilei de mâine.
Cod GALBEN de vreme rea în Cluj. Vânt puternic, averse, descărcări electrice, viscolConform prognozei, luni, între orele 06:00 – 18:00, temporar vântul va avea intensificări în Banat, Crişana, Transilvania şi Maramureş, cu viteze în general între 60 şi 80 km/h. Pentru perioade scurte de timp, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta local prin averse, descărcări electrice şi, posibil, vijelii şi grindină.
De asemenea, pe durata zilei de 2 martie, între orele 02:00 – 22:00, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a zonei montane, cu viteze în general de 70 – 80 km/h, iar la altitudini mari de peste 90 – 100 km/h. Totodată, la altitudini de peste 1.700 de metri, îndeosebi din Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali vor predomina ninsorile şi local va fi viscol.
Per ansamblu, judeţele vizate de noile atenţionări Cod galben sunt: Alba, Argeş, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş şi Vâlcea.
ANM menţionează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor, va actualiza atenţionările emise duminică.