Actualitate

Un bărbat a ÎNȘELAT clujeni creduli. Le promitea telefoane la prețuri reduse și fugea cu banii

Un bărbat a adunat o sumă frumușică după ce a înșelat mai mulți clujeni creduli. Acesta le promitea telefoane la prețuri reduse și fugea cu banii.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 3 Poliție au reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de comiterea mai multor fapte de înșelăciune.

Conform probatoriului administrat, în perioada noiembrie 2018-2020, cel în cauză – un bărbat de 32 de ani, din municipiul Reghin, județul Mureș, ar fi comis 9 fapte de înșelăciune pe raza municipiului Cluj-Napoca, cauzând un prejudiciu total de peste 22.000 de lei.
Din cercetări a reieșit că bărbatul a indus și menținut în eroare 9 persoane cu privire la faptul că are posibilitatea să achiziționeze telefoane la prețuri reduse, preferențiale. Astfel, se întâlnea cu acestea într-un complex comercial din cartierul Gheorgheni, Cluj-Napoca, le lua banii și intra singur în magazin, spunând că va reveni. Ulterior, bărbatul părăsea magazinul pe cealaltă ieșire, cu banii asupra lui, fără a remite vreun telefon mobil.

În urma plângerilor depuse, a verificărilor efectuate  și a probelor administrate, polițiștii l-au identificat pe bărbat și l-au reținut 24 de ore, pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune.

La data de 11 martie a.c., procurorul a luat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de bărbat.

 

abonare newsletter