Actualitate
Care sunt cele mai afectate grupe de vârstă de virusul COVID-19
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat care sunt cele mai afectate grupe de vârstă de noul COVID-19.
care-sunt-cele-mai-afectate-grupe-de-varsta-de-virusul-covid-19Dintre cele 433 de persoane diagnosticate cu noul coronavirus, pacienţii cu vârste cuprinse între 40-49 de ani reprezintă 26% dintre cazuri, cei cu vârste cuprinse între 30-39 de ani 18%, cei cu vârste între 20-29 de ani 14%, cei cu vârste între 60-69 de ani 4%, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică.
Potrivit sursei citate, 50% sunt femei, 46% sunt bărbaţi, iar 4% sunt copii sub 18 ani. Vârsta medie a pacienţilor este de 41 de ani.
Potrivit GCS, cele mai multe cazuri, 112, respectiv 26%, s-au înregistrat la grupa de vârstă 40-49 de ani, urmate de 110 cazuri (26%) la 30-39 de ani, 79 cazuri (18%) la 50-59 de ani, 60 cazuri (14%) la 20-29 de ani.
De asemenea, 27 de pacienţi (6%) s-au înregistrat la grupa de vârstă 60-69 de ani, 19 pacienţi (4%) la 10-19 ani, 17 pacienţi (4%) la 70-79 de ani, 8 pacienţi (2%) la 0-9 ani, iar un pacient are peste 80 de ani.