Actualitate

„Aerul” Clujului, încărcat în camioane. Polițiștii au verificat zeci de transporturi de lemne

Polițiștii clujeni au efectuat o serie de acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.

„Aerul” Clujului, încărcat în camioane. Polițiștii au verificat zeci de transporturi de lemne, sursă foto: IPJ Cluj „Aerul” Clujului, încărcat în camioane. Polițiștii au verificat zeci de transporturi de lemne, sursă foto: IPJ Cluj

Astfel, în perioada 10-13 aprilie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică și specialiști din domeniul silvic au acționat în județul Cluj, în zona municipiului Turda și a orașului Huedin.

Peste o sută de persoane legitimate

Potrivit IPJ Cluj, acțiunea desfășurată a avut scopul prevenirii și combaterii activităților ilicite săvârșite în domeniul silvic referitoare la tăierea, transportul și comercializarea materialelor lemnoase. În cadrul acțiunii au fost verificate 90 de mijloace de transport și au fost legitimate 105 persoane.


Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, valoarea acestora depășind 36.000 de lei. Dintre acestea, patru sancțiuni au fost aplicate în conformitate cu Legea nr. 171/2010.

Lemn confiscat de polițiști

Totodată, spun polițiștii clujeni, a fost finalizat un control al unui ocol de stat din zona municipiului Gherla, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, pe linia exploatării masei lemnoase.


Sancțiuni contravenționale au fost aplicate și pentru încălcări ale prevederilor din Ordonanțele militare sau ale normelor rutiere. A fost dispusă măsura complementară de confiscare a peste 44,000 mc de material lemnos, cu o valoare aproximativă de 10.300 de lei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter