Actualitate
Șoferii și clienții Uber, obligați să poarte mască
Uber a decis, în contextul pandemiei de COVID-19, să impună purtarea măştilor de protecţie în maşinile înscrise în cadrul serviciului şi va folosi tehnologia pentru a se asigura că noile reguli sunt respectate.
Șoferii și clienții Uber, obligați să poarte mascăPurtarea măştilor de protecţie va fi obligatorie pentru cursele Uber, atât pentru şoferi, cât şi pentru pasageri, a confirmat Uber pentru CNN Business, citat de News.ro.
Nu este clar când şi exact în ce ţări va fi impusă această obligaţie, însă, ca şi alte schimbări, Uber va începe să impună noua regulă în Statele Unite. Cel mai probabil, compania va lua o decizie după ce va evalua situaţia din fiecare ţară.
Tehnologie specială pentru verificare
Pentru a verifica dacă noua regulă este respectată, iar şoferii şi clienţii poartă într-adevăr mască de protecţie, Uber va dezvolta o tehnologie care va verifica acest lucru.
Şi aici sunt semne de întrebare, deoarece oficialii Uber nu au dat detalii despre felul în care va funcţiona această tehnologie şi ce implicaţii va avea asupra intimităţii persoanelor.
Cert este că, recunoaşterea facială, care a dovedit până acum că nu este pregătită pentru a fi folosită fără supraveghere, creând multe confuzii, are o problemă în plus din cauza măştilor de protecţie, care reduce numărul elementelor fiziologice pe baza cărora se face identificarea.
Măştile de protecţie ar putea fi o măsură menită să încurajeze clienţii să folosească din nou Uber, companie ale căror curse s-au redus considerabil pe fondul pandemiei.
CITEȘTE ȘI
Cum vor proceda taxi-urile din Cluj, după intrarea în vigoare a restricțiilor de circulație pe timp de noapte