Actualitate

Colonia de rromi din Vadu Crișului ar putea ieși din carantină. Bulibașele și-au dat acordul pentru o nouă testare

Colonia de rromi de la Vadu Crișului va fi supusă unei noi testări în masă pentru coronavirus, vineri.

O nouă testare în masă a coloniei de rromi pusă sub carantină într-un sat de lângă Cluj O nouă testare în masă a coloniei de rromi pusă sub carantină într-un sat de lângă Cluj

Prefectul Bihorului, Dumitru Țiplea, a anunțat că în funcțiile de rezultatul testării, se va decide ieșirea sau nu din carantină a coloniei.

„În funcție de rezultate, vom putea ridica această carantină, dacă rezultate vor fi negative. Au trecut trei săptămâni de la ultima testare și până acum nicio persoană nu a fost extrasă din comunitate. Asta ne încurajează să mergem cu încrederea că s-au negativat în masă. Dar toate deciziile pe care le luăm au la bază testarea”, a declarat Țiplea.


Marți, cele trei bulibașe ale rromilor din Vadu Crișului își dăduseră acordul pentru testările de vineri, toți membrii comunității fiind nerăbdători să poată circula liberi, a mai spus prefectul.

Din momentul instituirii carantinei nu au mai fost înregistrate cazuri Covid-19 pozitive, provenind din această comunitate. Atât femeile gravide cât și nou-născuții internați la secția Maternitate Covid-19 au avut rezultate negative la testare, iar persoanele carantinate nu au prezentat simptome asociate infecției cu Covid-19.


Colonia, păzită de militari cu câini

Un efectiv de 10 militari cu 2 autoturisme de teren asigură ordine publică din colonia de rromi din Vadu Crișului. Echipajele M.Ap.N. sunt formate din 2 militari cu autoturism de teren și execută misiuni de patrulare în zonele greu accesibile de pe raza coloniei din Vadu Crișului.

Joi, 30 aprilie, colonia de rromi din Vadu Crişului a fost pusă oficial în carantină. Decizia a fost luată la propunerea autorităţilor judeţene, după ce rezultatele testării au indicat un grad mare de infectare a populaţiei rome.


„Măsura a fost propusă de Prefectură şi Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, împreună cu Direcţia de Sănătate Publică Bihor, a fost aprobată de comandantul acţiunii (n.r. – şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat) şi de mininstrul de Interne (n.r. – Marcel Vela)”, a declarat prefectul județului Bihor, Dumitru Ţiplea, la scurt timp după aplicarea măsurii, potrivit ebihoreanul.ro

CITEȘTE ȘI


Ordonanţa Militară Nr.12:„Suceava și cele 8 comune limitrofe vor ieși din carantină”

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter