Actualitate
Ce se întâmplă dacă ești prins fără mască în autobuzele din Cluj?
Primarul Emil Boc a spus ce au pățit persoanele care au fost văzute fără mască de protecție în mijloacele de transport în comun.
Ce se întâmplă dacă ești prins fără mască în autobuzele din Cluj?Pentru început, autoritățile locale se bazează pe atenționarea cetățenilor, dar în viitorul apropiat se vor aplica și sancțiuni.
„Au fost atenționați. Prima dată, la fel ca în orice situație la Cluj când am impus condiții noi, prima dată lucrăm la informare, prevenție, atenționare, mustrare, avertisment și după care trecem la etapa a doua, cea a sancțiunilor. Evident că cei care nu au avut, nu au urcat în autobuz, mă refer la persoanele care au fost depistate fără mască. În stațiile importante din municipiu, în zonele aglomerate, poliția locală este prezentă acolo, informează cetățenii, asigură intrarea pe ușa din față. Șoferul de asemenea respinge pe cei care nu au mască să urce în autobuz și s-au obișnuit oamenii cu această regulă”, a explicat Emil Boc.
CITEȘTE ȘI:
Cum se circulă în autobuzele din Cluj-Napoca în timpul stării de alertă?