Actualitate
Bărbatul care se MASTURBA sub podul din Mărăști a fost prins de polițiști
Două tinere au depus o plângere la poliție după ce un bărbat care se masturba în public le-a agresat.
Pod Mărăști, groapaIncidentul s-a petrecut marți seară în jurul orei 21, sub podul din Mărăști. Un bărbat s-a masturbat fără nicio jenă în văzul a două tinere care treceau prin zonă. Cele două studente din Maramureș s-au adresat ulterior poliției.
CITEȘTE ȘI:
Două tinere, hărțuite de un bărbat care SE MASTURBA ÎN PUBLIC! Polițiștii îl caută pe onanist
Polițiștii au reușit să îl identifice pe bărbat și a fost reținut pentru 24 de ore.
„În urma investigațiilor efectuate de polițiști cu privire la infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri care a avut loc la data de 9 iunie a fost identificat un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din comuna Recea Cristur, județul Cluj. Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat procurorului pentru luarea altei măsuri preventive”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.