Actualitate
Emil Boc, invitat să candideze la Primăria Municipului București. Care a fost răspunsul edilului
Primarul Clujului, Emil Boc, a primit o propunere surprinzătoare zilele trecute.
Emil Boc, invitat să candideze la Primăria Municipului București. Care a fost răspunsul ediluluiPrimarului Emil Boc, invitat în matinalul Digi FM i-a fost lansată invitaţia de a candida la Primăria Capitalei. Edilul Clujului a respins însă oferta, dar a lăudat Capitala.
„Apreciez acest compliment la adresa clujenilor, pentru că este meritul lor. În privinţa Bucureştiului, sunt convins că bucureştenii ştiu ce au de făcut. Vor avea decizia pe masă în ziua de 27 septembrie, când vor fi alegerile. E un oraş minunat, eu am trăit mulţi ani în Bucureşti şi pot să vă spun că are Capitala avantajul unor oameni extraordinari. Eu nu o să uit niciodată perioada aceea pe care am petrecut-o în Bucureşti”, a răspuns Boc.
Bogdan Ciuclaru, realizatorul emisiunii, a glumit cu Emil Boc şi i-a transmis că nici bugetarii nu vor uita perioada petrecută de acesta în Bucureşti.
„Acolo istoria va decide cum a fost mai bine. Am făcut ce a trebuit. Acum, această criză e mult mai bine gestionată de UE. Pe atunci, toată lumea închidea sacul de bani, nu avea nimeni resurse financiare, era o criză uriaşă de neîncredere. Acum, pentru prima dată, UE se împrumută pentru statele membre, asta nu s-a mai întâmplat niciodată. Aşa trebuie reacţionat. Atunci a fost o surpriză mondială, de altă natură. Noi am reuşit să trecem pe creştere economică în doi ani, în timp ce Grecia după 10 ani a ieşit din criza economică”, a răspuns Boc.
CITEȘTE ȘI
Emil Boc desființează Curtea Constituțiuonală. „Deciziile lor au pulverizat sistemul sanitar”