Actualitate
Controale pe șantierele din Cluj. S-a lăsat cu amenzi de sute de mii de lei!
Inspectoratul Teritorial de Muncă a dat zeci de amenzi angajatorilor din domeniul construcțiilor pentru încălcarea legii.
Controale pe șantierele din Cluj. S-a lăsat cu amenzi de sute de mii de lei!
În perioada 20-22 iulie 2020, ITM Cluj a desfăşurat, în cadrul unei campanii organizate la nivel naţional, acţiuni de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor.
Având în vedere că, odată cu instituirea stării de alertă s-au reluat activitățile în aceste șantiere temporare și mobile de construcții, ITM Cluj a reluat campania de verificare a condițiilor de securitate și sănătate în muncă.
Principalele obiective urmărite sunt:
- Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale, de către angajatorii din domeniul construcţiilor.
- Luarea măsurilor specifice pentru diminuarea răspândirii COVID-19.
Zeci de angajatori amendați
Cu ocazia acestei campanii ITM Cluj a efectuat controale la un număr de 81 angajatori din judeţul Cluj. Au fost aplicate amenzi în cuantum total de 621.500 lei la un număr de 31 angajatori.
Neconformitățile pentru care angajatorii au fost amendați în domeniul relațiilor de muncă sunt:
- munca nedeclarată – la un număr de 16 angajatori au fost depistate 28 persoane care prestau activitate fără forme legale de angajare, prin urmare s-au aplicat amenzi în valoare totală de 560.000 lei;
Neconformități pentru care angajatorii au fost amendați în domeniul securității și sănătății în muncă în domeniul construcțiilor:
- lipsa măsurilor de protecție colectivă pentru prevenirea căderilor de la înălțime sau prin goluri tehnologice( lipsă balustrade de protecție sau balustrade incomplete, lipsa plaselor de protecție)
- neutilizarea de echipamente individuale de protecție;
- neverificarea inițială a schelelor, înainte de darea în folosință;
- neîntocmirea documentelor de coordonare specifice șantierului;
- instruire incompletă în ceea ce privește securitatea și sănătatea în munca.
Au fost controlaţi 37 de angajatori, aplicate un număr de 15 amenzi în cuantum de 61.500 lei şi 32 de avertismente.
De asemenea, s-a aplicat o sancţiune contravenţională de 1.000 lei pentru nerespectarea distanţei între lucrătorii care se aflau în pauză de masă.
CITEȘTE ȘI
Controale pe șantierele din Zorilor. Poliția și ITM au legitimat zeci de muncitori în construcții