Actualitate
Proteste violente la Berlin, împotriva măsurilor de prevenire a infectării cu coronavirus. 18 polițiști au fost răniți
Peste 15.000 de persoane au participat sâmbătă la un protest împotriva măsurilor impuse de autorităţi pentru a opri răspândirea noului coronavirus, la Berlin.
Proteste violente la Berlin, împotriva măsurilor de prevenire a infectării cu coronavirus. 18 polițiști au fost răniți
18 ofiţeri de poliţie au fost răniţi în acţiunea de dispersare a mitingului de protest organizat sâmbătă la Berlin împotriva măsurilor impuse de autorităţi pentru a opri răspândirea noului coronavirus. Trei poliţişti au fost internaţi.
Poliţia berlineză i-a obligat să coboare de pe scenă pe organizatorii evenimentului la care au participat aproximativ 20.000 de persoane pe motiv că nu au reuşit să asigure respectarea măsurilor de siguranţă. Majoritatea participanţilor nu purtau măşti de protecţie şi nu respectau distanţarea socială.
Poliţia berlineză a mai informat că a desfăşurat sâmbătă 1.100 de ofiţeri pentru a monitoriza evenimentul şi a dispersa mulţimea.
Pentru a-i dispersa pe manifestanți, poliția din Berlin s-a folosit de megafoane, cerându-le în mod repetat să respecte distanţarea. Poliția a anunţat pe Twitter că „a depus plângere” împotriva organizatorului evenimentului din cauza „nerespectării regulilor de igienă”, relatează Agerepres.
Mai mulţi contramanifestanţi, inclusiv un grup de aşa-numiţi „bunici împotriva extremei drepte”, i-au insultat pe militanţi numindu-i „nazişti”.
Politicienii au criticat dur protestele
Mai mulţi politicieni au criticat manifestația. Saskia Esken, şefa social-democraţilor, partid minoritar în coaliţia guvernamentală cu conservatorii Angelei Merkel, i-a numit pe protestatari pe „Covidiots”.
„Fără distanţare, fără mască: ei pun în pericol nu doar sănătatea noastră, dar şi succesul nostru împotriva pandemiei şi pentru redresarea economiei, a educaţiei şi a societăţii. Iresponsabil!”, a scris ea pe Twitter.
Jan Redmann, liderul CDU în parlamentul landului Brandenburg, a apreciat la rândul său: „încă 1.000 de noi infecţii pe zi, iar la Berlin sunt demonstraţii împotriva măsurilor anti-coronavirus? Nu ne mai permitem aceste absurdităţi periculoase”.
Reamintim că mii de manifestanţi care critică măsurile de restricții pentru limitarea răspândirii epidemiei au ieșit să protesteze în centrul Berlinului. Poliția esitmează că au fost prezente aproximativ 15.000 de persoane. Organizatorii estimau că vor veni la protest 500.000 de oameni.
CITEȘTE ȘI
PROTESTE în Ungaria. Sute de persoane au ieșit în stradă, în apărarea libertății presei