Actualitate
HOROSCOP 19 august 2020. Vești bune pe plan sentimental! Care sunt zodiile nerăbdătoare care vor avea de suferit? Vărsătorii au șansa să se afirme!
Horoscop 19 august 2020. Ce au pregătit astrele pentru cele 12 semne zodiacale? Berbecii au parte de iubire. Balanțele dau dovadă de gelozie, iar Peștii de nerăbdare. Ce se întâmplă în viața Capricornilor?
HOROSCOP 19 august 2020. Vești bune pe plan sentimental! Care sunt zodiile nerăbdătoare care vor avea de suferit? Vărsătorii au șansa să se afirme!
Horoscop 19 august 2020. Multă dragoste în viața Berbecilor
Este ziua în care trebuie să vă așezați cu partenerul de viață la o discuție despre lucrurile pe care le doriți schimbate sau îmbunătățite în relația de cuplu. Poate chiar să vă faceți unele planuri de viitor, dacă lucrurile merg bine. Pentru cei care nu sunt implicați într-o relație, există șansa de a relua una cu o persoană din trecut și veți găsi o cale să comunicați.
Taur
O zi plină de evenimente neprevăzute, care te vor da peste cap și pe tine și programul tău. Păstrează-ți încrederea,optimismul și zâmbetul pe buze și vei vedea că toate se vor așeza în favoarea ta. În viitorul apropiat vei primi o veste care-ți va schimba drumul în viață. Este un motiv de sărbătoare care-ți va da ocazia de a organiza o petrecere.
Horoscop 19 august 2020. Gemenii stau bine la capitolul relații
Nu duci lipsă de relații și de interacțiuni, iar acesta este un lucru bun, pentru că din fiecare vei avea ceva de învățat. Fiecare persoană din viața ta are un rol, așa că bucură-te de fiecare în parte. Te îndrăgostești teribil de o persoană din cercul de prieteni și vei căuta un moment mai intim, departe de grup, pentru a purta o discuție mai serioasă. S-ar putea ca în timp să fiți prinși într-o frumoasă poveste de dragoste.
Rac
Ai nevoie de liniște și de puțin timp pentru tine. Te simți epuizat și ai nevoie de o pauză de la tot ce te înconjoară, muncă, prieteni, familie. Este ceva de moment, așa că nu te speria. Pune-ți ordine în gânduri, cere sfaturi de la rude, de la prieteni. Ai răbdare și gândește cu atenție ceea ce îți dorești cu adevărat. Lucrurile bune își vor face apariția în curând.
Horoscop 19 august 2020. Leii se axează pe viața profesională
Ești preocupat de carieră, de zona profesională și nu vezi nimic altceva din jurul tău. Nu este neapărat un lucru rău, dar trebuie să te gândești și la tine și la cei din jur. Asigură-te că ai alături de tine doar oameni onești, care vor să te ajute. Ești suficient de deștept încât să știi că doar pentru că cineva nu este de acord cu tine, nu înseamnă că este împotriva ta.
Fecioară
Nu tot ce zboară se mănâncă sau poate asta vrei să crezi. Este totul bine, până într-un punct. Dacă nu îți vei reorganiza puțin viața, te vei trezi căzând în gol. Nu te încăpățâna să faci lucrurile doar așa cum vrei tu. Calcă-ți orgoliul de dragul familiei și împreună veți ajunge la o soluție care să mulțumească ambele părți. Spune-le ce-ți dorești și ce compromisuri ești dispus să faci.
Horoscop 19 august 2020. Nativii din Balanță sunt geloși
Fixează-ți niște obiective înalte, nu te mai mulțumi cu puțin. Ai grijă cu cine vorbești despre visele și planurile tale, astfel încât să nu te trezești cu surprize. Nu toți îți vor binele. Ești posesiv pe puținii prieteni pe care îi ai, iar acest lucru aduce doar necazuri. Dacă cineva anulează planurile făcute cu tine, pentru a petrece timp cu altcineva, nu face scandal pe tema asta. Dacă începi să fii nesigur pe relațiile tale, înseamnă că începi să fii nesigur pe tine însuți .
Scorpion
Primești, în sfârșit, răspunsurile mult așteptate. Se va întâmpla ceva bun, dar asta nu înseamnă că trebuie să lași garda jos. Luptă în continuare! Orice aport va grăbi realizarea. Totuși, e o zi excelentă pentru întâlniri și discuții cu apropiații. Ai ochi pentru detalii și nimeni nu te poate întrece, pentru că observi lucruri pe care nimeni altcineva nu le vede. Acest lucru te va pune într-o poziție puternică.
Horoscop 19 august 2020. Săgetătorii se simt copleșiți
Ești agitat și riști să-ți creezi dușmani cu această atitudine. Temperează-te, calmează-te și nu mai reacționa impulsiv. Dacă te simți copleșit acum, trebuie să lași anumite lucruri să dispară. Aceste lucruri pot fi speranțe, proiecte, relații sau chiar obiective. Ești un simplu om, nu poți face atât de multe deodată. Nu te mai simți învins dacă lucrurile nu merg mereu așa cum ai plănuit. Ia-le pe rând și vei vedea că le vei putea face pe toate, pas cu pas.
Capricorn
Ia o pauză! Problemele vor continua să vină, însă nu poți lupta la nesfârșit. Ai mai multă grijă de sănătatea ta și odihnește-te. Problemele vor fi acolo și mâine, oricum. O surpriză sentimentală se ivește la orizont. Dacă cineva îți propune să te implici în ceva care nu e în interesul tău, fă o favoare tuturor și spune-le acest lucru în față. Dacă totuși, ți-e teamă să-i rănești sentimentele acelei persoane, o minciună bună nu ar fi un plan rău de urmat.
Horoscop 19 august 2020. Vărsătorii scot arma lor secretă
Azi plănuiești o evadare, dar în oraș, poate la o piscină, într-o companie plăcută. Este o întâlnire la care visezi de mult, însă acum i-a venit timpul. Scoate arma ta secretă: abilitățile uimitoare de comunicare. Orice confuzie poate fi ștearsă rapid și plăcut dacă îți verbalizezi preocupările. Ai putea crea o legătură atât de puternică, încât ai putea construi relație exact cum vrei tu.
Pești
Ești pus pe fapte mari și ai o determinare mai puternică ca niciodată să-ți duci planurile până la capăt. Ai totuși o stare mohorâtă, în care te-ai băgat singur, dar vei ieși la suprafață, până la urmă! Apar mari schimbări la orizont, așa că așteaptă-le pentru că nu ai cum să le grăbești. Dacă te grăbești, riști să sfârșești trist pentru că lucrurile nu vor fi pe măsura așteptărilor tale. Așa, cu răbdare, dacă lași lucrurile să se desfășoare în timpul lor natural, ele vor veni cu grămadă pentru a-ți aduce tone de bucurie.
CITEȘTE ȘI:
HoReCa protestează împotriva Guvernului! Terasele nu vor servi clienții într-un anumit interval orar
Crește prețul la gunoi, în Cluj-Napoca! Vezi noile tarife