Actualitate

Pod metalic provizoriu spre Valea Drăganului

Un pod metalic va fi montat peste Criș, spre Valea Drăganului, acolo unde podul s-a dărâmat de două ori anul acesta.

Pod metalic provizoriu spre Valea Drăganului Pod metalic provizoriu spre Valea Drăganului

 

 


Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința participanților la trafic şi a locuitorilor din satele Valea Drăganului, Tranișu și Lunca Vișagului faptul că, în localitatea Valea Drăganului, pe drumul județean  764B, în cadrul lucrărilor de reabilitare și modernizare ce vizează Drumul Apusenilor, au demarat și se află în plină derulare lucrările de instalare a unui pod metalic provizoriu peste râul Crișul Repede, cu o deschidere de 17 metri.

 


În acest context, pe perioada desfășurării lucrărilor de instalare, circulația rutieră pe acest drum județean va fi temporar restricționată, cu începere de joi, 20 august, ora 12, pe o perioadă cuprinsă între 5 și 7 zile.

În vederea creșterii siguranței circulației, au fost luate toate măsurile necesare pentru ca lucrările să fie semnalizate corespunzător, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte.


Consiliul Județean Cluj recomandă participanților la trafic ca, pe toată perioada desfășurării lucrărilor și a închiderii temporare a circulației rutiere publice pe acest drum județean, să folosească următoarele rute alternative:

- Drum forestier Drăgan – Poieni, pentru autovehiculele de până la 18 tone;


- DC 131 Tranișu – Bologa, pentru autovehiculele de până la 7,5 tone;

- Baraj Drăgan – Remeți – Munteni – Bulz, pentru autovehiculele de mare tonaj.


 

CITEȘTE ȘI

„Podul de piatră s-a dărâmat”. Locuitorii din Valea Drăganului, izolați DIN NOU! O viitură a DISTRUS podul provizoriu

 

abonare newsletter