Actualitate
A fost asfaltat drumul județean 182F, între Cuzdrioara – Valea Gârboului – Rugășești
Au fost finalizate lucrările de asfaltare pe drumul judeţean 182F Cuzdrioara – Valea Gârboului – Rugășești.
A fost asfaltat un drum județean din Cluj
Consiliul Județean Cluj informează participanții la trafic şi a locuitorii din zonă faptul că pe drumul județean 182F Cuzdrioara – Valea Gârboului – Rugășești a fost finalizată asfaltarea a două sectoare cu o lungime însumată de aproape 6 kilometri.
Lucrările de întreținere, în ansamblu, vizează un sector de drum în lungime de aproape 10 kilometri, de la km 0+000 până la km 9+980, în condițiile în care lucrările de asfaltare au vizat sectoarele cuprinse între km 0+810 și km 5+600, respectiv între km 8+980 și km 9+980. În ceea ce privește sectoarele de drum cuprinse între km 0+000 și km 0+810, respectiv între km 6+500 și km 9+980, acestea au fost asfaltate anterior de către Consiliul Județean.
În prealabil, pe toată lungimea tronsonului vizat de lucrările de întreținere au fost executate lucrări constând în refacerea terasamentelor deteriorate, realizarea de șanțuri, frezări, plombări, realizarea de casete în vederea lărgirii căii de rulare, reprofilarea drumului cu cilindrare cu adaos de balast, curățarea șanțurilor și a rigolelor, aducerea la profil a acostamentelor, desfundarea podețelor și așternere de strat de balast stabilizat.
În prezent, lucrările de întreținere continuă pe sectorul cuprins între km 6+500 și km 8+980 cu lucrări constând în plombări și tratarea burdușirilor.
Nu în ultimul rând, pentru completa finalizare a lucrărilor vor fi realizate acostamente precum și marcaje și semnalizare rutieră.
CITEȘTE ȘI