Actualitate

Dan Petrescu, propus de primarul Clujului să devină cetățean de onoare al orașului

Antrenorul campioanei CFR Cluj, Dan Petrescu, a fost propus de primarul Emil Boc pentru titlul de cetăţean de onoare al municipiului Cluj-Napoca.

Dan Petrescu, propus de primarul Clujui să devină cetățean de onoare al orașului Dan Petrescu, propus de primarul Clujui să devină cetățean de onoare al orașului

 

 


Edilul Emil Boc a lansat propunerea ca Dan Petrescu să devină cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca, datorită efectului pe care realizările sale și a echipei CFR Cluj le-au avut asupra oraşului.

 


„Omul acesta are de 3 ani de zile, de când e aici, numai succese. Eu cred că e un om care a făcut extraordinar de mult pentru acest oraş. Ne-a preţuit oraşul în plan european şi naţional. E un om extrem, extrem de dedicat sportului. E un profesionist desăvârşit şi un om care s-a îndrăgostit de Cluj. A venit aici şi nu a plecat, chiar dacă ar fi avut oferte mult mai bune, la valoarea lui, în altă parte, dar a stat aici ca să ducă Clujul unde este acum”, a declarat primarul Emil Boc despre antrenorul din Gruia, la un post local de radio.

Propunerea va fi făcută și în Consiliul Local, într-una dintre următoarele ședințe, a mai spus Emil Boc.


Dan Petrescu e cetățean de onoare al județului

Amintim că în luna decembrie 2019, Dan Petrescu și Ghiță Mureșan au primit titlul de cetățeni de onoare ai județului Cluj. Performanțele realizate de Dan Petrescu în ultimii ani pe banca celor de la CFR Cluj l-au determinat pe Alin Tișe, președintele CJ, să propună acordarea titlului de cetățean de onoare al județului pentru tehnicianul campioanei.

CITEȘTE ȘI


Dan Petrescu, mândru de CFR Cluj după calificarea în grupe:„E ceva fantastic ce am realizat aici”

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter