Actualitate

Parcare liberă la clădirile de birouri din Cluj. Cum poți să găsești un loc de parcare rapid când e aglomerație?

La Cluj se vor desfășura în această lună două proiecte pilot pentru park sharing în zonele clădirilor de birouri.

Parcare liberă la clădirile de birouri din Cluj Parcare liberă la clădirile de birouri din Cluj

 

 


Printr-o tehnologie de park sharing, oamenilor le va fi mult mai ușor să își găsească un loc de parcare, în special la orele de vârf ale traficului. O aplicație care face acest lucru este deja funcțională la Cluj (yeParking), dar urmează să fie și mai dezvoltată prin două proiecte pilot.

 


Proiectele respective constau în dezvoltarea tehnologiei de împărțire a parcărilor și a spațiilor libere la două mari centre  de business din Cluj.

În momentul de față există 3.000 de locuri de parcare la nivel național create de aplicația menționată, compuse din spații sau parcări libere ale rezidenților, din apropierea locuinței lor. A fost pusă în funcțiune până acum la Cluj-Napoca, Oradea, Braşov şi Bucureşti.


Acum se vrea dezvoltarea aplicației ca aceasta să poată oferi chiar și locuri de parcare în apropierea clădirilor de birouri și a centrelor comerciale.

„Aplicaţia yeParking oferă şoferilor accesul la eco­sis­temul de par­cări re­zi­den­ţiale, pri­vate şi, în cu­rând, şi la par­cări de business. Clădirile de birouri au posibilitatea de a lista, prin intermediul chiriaşilor, locurile de parcare rămase libere, iar în acest fel, şoferii din zonă le pot accesa. Aplicaţia este dotată cu geolocaţie, astfel încât aceasta arată toate locurile disponibile dintr-o anumită zonă, atunci când şoferul este în apropiere. Este un mod facil pentru toată lumea, mai ales pentru şoferi, iar astfel se reduce şi numărul maşinilor parcate neregulamentar“, declară Mihai Lodoabă, cofondator şi CEO ye­Parking, pentru ZF Live.


CITEȘTE ȘI:

Noi restricții pentru persoanele care vin în România!

 


Lovitură pentru HoReCa: restaurantele se pot închide în localitățile cu multe cazuri de Covid-19

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter