Actualitate

Falconeria, vânătoarea cu păsări de pradă pe cale de dispariție, la un pas de legalizare în România

Falconeria sau vânătoarea cu păsări de pradă, protejate de lege la nivel național, se află la un pas de legalizare în România.

Falconeria, vânătoarea cu păsări de pradă pe cale de dispariție, s-ar putea legaliza în România Falconeria, vânătoarea cu păsări de pradă pe cale de dispariție, s-ar putea legaliza în România

 

 


Vânătoarea cu păsări de pradă s-ar putea să se legalizeze în România, după ce Camera Deputaților a votat în favoarea legalizării falconeriei.

 


Acest tip de vânătoare constă în utilizarea păsărilor de pradă pentru vânătoare. PSD din Camera Deputaților a inițiat această modificare a Legii vânătorii și a protecției fodului cinegetic nr.407/2006. Acum urmează să fie trimis acest act președintelui Klaus Iohannis la promulgare.

Societatea Ornitologică Română (SOR) consideră că legalizarea falconeriei ar fi o gravă eroare și atrage atenția asupra efectelor negative pe care le poate produce.


Actul normative a primit 171 de voturi „pentru”, 63 împotrivă și 28 de abțineri. Camera Deputaților este for decizonal.

Modificarea legii ar consta în adăugarea păsărilor de pradă ca modalitate de practicare a vânătorii la un alineat.


Societatea Ornitologică Română reclamă lipsa totală de comunicare din partea inițiatorilor legii și atrage atenția asupra potențialului distructiv al modificării. Nici specialiștii din domeniu nu au fost consultați.

„Introducerea unei metode de acest fel poate avea consecințe dintre cele mai nefaste, favorizând capturarea, deținerea ilegală și braconajul cu păsări de pradă sub acoperirea iluzorie a Legii vânătorii”, a declarat Directorul Executiv al Societății Ornitologice Române, Dan Hulea.


Semnale de alarmă similare au fost trase în trecut de mai multe organizații internaționale implicate în conservarea speciilor de păsări, care militează pentru diferențierea clară a falconeriei în scopuri educaționale față de cea în scop recreativ.

Vânătoarea cu păsări de pradă presupune deținerea și dresarea unor exemplare aparținând mai multor specii de răpitoare, toate fiind strict protejate la nivel național și internațional.

Deși la ora actuală falconeria se practică teoretic în mod legal, cel puțin în tările din Europa și Statele Unite ale Americii, utilizându-se doar exemplare provenind din captivitate, practica tradițională a presupus de-a lungul timpului extragerea de indivizi din natură, fie pentru utilizarea acestora în mod direct pentru falconerie, fie pentru ameliorarea fondului genetic al păsărilor deținute.

„Prădarea cuiburilor de răpitoare și extragerea puilor este una dintre problemele majore de conservare pentru mai multe specii, fiind din păcate strâns legată de practica falconeriei. Una dintre speciile de interes mare pentru această activitate este șoimul dunărean (Falco cherrug), specie strict protejată, a cărei conservare face obiectul eforturilor la nivel internațional și național. În România, această specie este reprezentată printr-un efectiv de doar câteva zeci de perechi, iar extragerea puilor pentru a fi vânduți pe piața neagră a falconeriei este una dintre cele mai mari amenințări listate în Planul Internațional de Acțiune pentru această specie elaborat la nivel European”, a mai precizat Directorul Executiv al SOR, Dan Hulea.

Societatea Ornitologică Română primește anual sesizări cu privire la tranzacționări ilegale de exemplare de păsări de pradă. Legalizarea acestei practici de vânătoare va intensifica activitățile ilegale de extragere din natură și deținere a păsărilor de pradă.

CITEȘTE ȘI:

O gâscă a rămas blocată pe acoperișul unei case din Grigorescu! Pompierii au sărit în ajutorul ei. FOTO

 

Imagini inedite în mijlocul lui octombrie! A nins la Băișoara și Arieșeni

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter