Actualitate
CJ Cluj: „Nu sunt drumuri blocate sau închise”. Pe ce drumuri se circulă greu?
Consiliul Județean Cluj anunță că nu sunt drumuri blocate sau închise din cauza zăpezii pe raza județului, însă circulația se face în condiții de iarnă.
Consiliul Judeţean Cluj informează că, în cursul dimineţii zilei de luni, 11 ianuarie, pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate sau închise traficului rutier, însă pe mai multe sectoare de drum circulaţia se desfășoară în condiţii specifice sezonului rece.
De asemenea, în urma căderilor de zăpadă din ultimele 12 ore pe raza județului, mai semnificative cantitativ în zona de munte, precum și a temperaturilor sub zero grade Celsius înregistrate în cursul nopții, mai multe drumuri judeţene au fost afectate și de fenomenul de polei, traficul rutier fiind îngreunat.
Intervenții în zona Huedin, Gilău șii Gherla
În acest context, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de duminică, 10 ianuarie, s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe 57 de drumuri sau sectoare de drumuri judeţene situate pe raza zonelor Huedin, Gilău şi Gherla.
Intervenția a fost realizată cu ajutorul a 21 de utilaje. Tot în aceste zone, în cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat pe 58 de drumuri judeţene, cu 33 de utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 71 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.
330 de tone de antiderapant, împrăștiat pe drumurile din zona Turda
Pe drumurile judeţene situate în zona Turda şi în zona de munte, în cursul zilei de duminică s-a intervenit pe 5 drumuri judeţene, cu 4 utilaje. La această oră, se acţionează, inclusiv prin revizii, pe 17 drumuri judeţene, cu 12 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 330 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.
La Dej nu au fost intervenții
Totodată, în cursul zilei de ieri nu a fost necesară nicio intervenție pe drumurile judeţene situate în zona Dej, dar la această oră se acţionează, inclusiv prin revizii, pe 10 drumuri judeţene, cu 9 utilaje.
În cadrul acestor acţiuni nu a fost necesară folosirea de material antiderapant.
În continuare, se acţionează cu utilaje cu lamă pentru degajarea carosabilului de zăpadă și lărgirea căii de rulare, precum şi cu materiale antiderapante, inclusiv sare, pentru combaterea fenomenului de polei. De asemenea, se efectuează revizii pe mai multe drumuri judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate.
CITEȘTE ȘI
Iar i-a luat iarna pe nepregătite? Mai multe drumuri din Cluj sunt înzăpezite, drumarii „dorm în papuci”